Se afișează postările cu eticheta elevi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta elevi. Afișați toate postările

sâmbătă, 7 aprilie 2012

GAC Valeni la " SCOALA ALTFEL "

In cadrul programului " Scoala Altfel ", elaborat de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, care s-a desfasurat in saptamana 02-06 aprilie,la Scoala Gimnaziala Valeni au avut loc mai multe activitati educative extracurriculare, scopul acestui program fiind implicarea tuturor prescolarilor si elevilor, alaturi de cadrele didactice, in activitati care sa raspunda intereselor si preocuparilor diverse ale copiilor, sa puna in valoare talentele si capacitatile acestora in diferite domenii, nu neaparat in cele prezente in curriculumul national si sa stimuleze participarea lor la actiuni variate, in contexte nonformale.
Grupul de Actiune Comunitara Valeni, reprezentat de agentul sef adjunct de politie Cristian Cocea, a participat la doua astfel de activitati, in saptamana sus amintita.
Astfel, in data de 03.04.2012, toti elevii scolii,2oo la numar, insotiti de 13 cadre didactice, impreuna cu dna directoare Gabriela Macsim si mediatorul din partea etniei rome, dl. Cobzaru Robert, au fost instruiti de agentul de politie pe linia prevenirii accidentelor de circulatie, a consumului de droguri, plante etnobotanice, tutun sau alcool, a comiterii infractiunilor privitoare la viata sexuala, a violentei in scoala si in afara orelor de curs.
Totodata, elevii au fost invatati cum sa foloseasca corect Apelul Unic de Urgenta Gratuit 112 si care sunt cazurile cand acesta poate fi format.
Deasemenea, in data de 06.04.2012, elevii claselor V-VIII, insotiti de 4 cadre didactice, impreuna cu agentul sef adjunct de politie Cristian Cocea, au desfasurat o noua activitate pe linie ecologica, editia a V-a, in cadrul Proiectului Local in Sistem Integrat de Protejare a Mediului Inconjurator " OCROTITI NATURA ! ".
Actiunea a inceput cu activitatea de curatire a Parcului Dendrologic Valeni de pet-uri si hartii si a continuat cu strangerea deseurilor aruncate pe domeniul public al comunei Valeni, toti participantii fiind echipati cu saci ecologici.
Prin acest proiect GAC Valeni urmareste sa traga un semnal de alarma asupra problemei protejarii mediului si sa sensibilizeze cetatenii comunei sa nu mai polueze, pentru a avea o localitate cat mai curata si sanatoasa, urmand, ca pe viitor, sa aiba loc cat mai multe astfel de actiuni de ecologizare.



marți, 28 iunie 2011

Proiect: " NATURA - AURUL VERDE "

Şcoala cu Clasele I-VIII Nr. 8 Şcoala cu Clasele I-VIII Văleni
Roman / Neamţ Văleni / Neamţ

PROIECT DE PARTENERIAT EDUCAŢIONAL
“NATURA - AURUL VERDE”

· Instituţii implicate în proiect : Şcoala cu Clasele I-VIII Nr. 8 Roman
Şcoala cu Clasele I-VIII Văleni

· Perioada de desfăşurare : octombrie 2010 – iunie 2011

Coordonatori proiect:
· Prof. înv. primar Lozincă Elena,
Şcoala cu Clasele I VIII Nr. 8 Roman
· Înv. Zavate Maria
Şcoala cu Clasele I VIII Nr. 8 Roman
· Învăţător, Nechifor Dan,
Şcoala cu Clasele I – VIII Văleni

· SCOPUL :
Educarea comportamentului ecologic al copiilor,formarea competenţelor pentru participarea la activităţi cultural – stiinţifice şi educative privind protejarea mediului înconjurător,prin cunoaşterea valorilor naturii.

· OBIECTIV GENERAL :
Formarea de comportamente şi atitudini civice de ocrotire a mediului ambiant şi capacitatea de a lua decizii în scopul păstrării unui mediu curat.


· OBIECTIVE SPECIFICE:
1.Eficientizarea procesului instructiv-educativ prin activităţi extraşcolare, desfăşurate în mediul înconjurător .
2.Stimularea comportamentului participativ ,trecerea de la “ a învăţa” la “a fi”, “a face”.
3.Modelarea personalităţii elevilor în vederea combaterii atitudinilor negative de distrugere,de neglijare a mediului înconjurător.
4.Stimularea dragostei de natură,crearea unui comportament ecologic .
5.Stimularea relaţiilor interumane, a prieteniei şi colaborării.

· Grupul ţintă :
· elevii claselor a IV –a ( A şi B) ,
Şcoala cu Clasele I – VIII NR. 8 Roman
· elevii claselor a III -a ,
Şcoala cu Clasle I VIII Văleni

· Beneficiari - elevi, cadre didactice, părinţi,şcoala, comunitatea

· Domeniul de activitate – transdisciplinar cu caracter ecologic

· Resurse :

-umane : elevi, cadre didactice, părinţi, membri ai comunităţii locale
-materiale : cărţi, reviste( “Arborele Lumii” “Terra Magazin”),fişe, planşe, materiale din
natură, panouri pentru afişe,cretă albă/colorată, saci menajeri, mănuşi de unică folosinţă, ecusoane “prietenii naturii”, costume pentru scenetă realizate din materiale ecologice, aparate foto, mape/folii plastic, calculatoare, imprimantă, video proiector , hârtie foto, conectare Internet, CD-uri
-financiare : sumele necesare deplasărilor cu maşina de transport a elevilor din
şcolile implicate în proiect vor fi suportate de şcolile participante/Consiliul Local al Comunei Văleni, sau de alţi sponsori
-spaţiale : laboratoarele de informatică din şcolile implicate


· DISEMINAREA :
-seminarii la debutul şi la finalul proiectului
-articole în revista clasei a IV- a B ( Şcoala cu Clasele I – VIII Nr. 8 Roman)
-sesiunea de comunicări ştiinţifice
-în cadrul Comisiei metodice a fiecărei şcoli implicate în proiect

· Monitorizarea activităţilor:
Elevii vor realiza fotografii în timpul activităţilor.Se va urmări ca participanţii să
primească reviste,articole necesare achiziţiei cunoştinţelor ecologice şi vor fi rugaţi să-şi împărtăşească liber părerile personale asupra activităţilor propuse.

· EVALUAREA
-chestionare
-schimburi de impresii prin scrisori deschise
-portofolii(proiectul,derularea lui,imagini din timpul activităţilor)
-realizarea unor CD-uri pentru participanţii la proiect
-materiale afişate la panourile clasei/şcolii şi în cadrul unei expoziţii
-acordarea de diplome elevilor/cadrelor didactice/părinţilor/membrilor comunităţii locale

· Produse finale :
-expoziţie cu lucrările elevilor/afişe realizate de ei
-CD-uri pentru participanţi
-album foto pentru fiecare şcoală implicată în proiect

· Rezultate aşteptate :
-schimb de experienţă în ceea ce priveşte specificul muncii în clasele primare
-stabilirea unor relaţii de prietenie între şcoli
-formarea unor abilităţi de comunicare
-promovarea în comunitate a unei imagini pozitive a celor două instituţii implicate







ARGUMENT
Motto :
„Copilul să nu ştie nimic
pentru că i s-a spus,
ci pentru că a înţeles;
să nu înveţe ştiinţa,
ci să o descopere!”
(J. J. Rouseau)

Problema educării comportamentului ecologic al elevului de ciclul primar,nu e nouă, se pune tot mai acut,devine obiect de studiu din cea mai fragedă vârstă şi ne priveşte deopotrivă pe toţi,adulţi şi copii.
Începută de timpuriu educaţia ecologică are şanse mari – cei mici trebuie să înţeleagă că pe pământ există interdependenţă între om şi nenumăratele specii de plante şi animale, între om, societate şi ciclurile biologice din natură. Aceasta se poate realiza prin activităţi de cunoaşterea mediului, dezvoltarea limbajului,educaţie plastică, abilităţi practice, dar prin extindere şi prin discipline opţionale sau activităţi extracurriculare.
Pornind de la experienţa şi nevoile copilului, învăţătorul trebuie să stimuleze copii să participe, să se implice, să găsească soluţii prin folosirea lucrului în grupe, a studiului de caz, a dezbaterii, a jocului de rol.
Dintre metodele şi procedeele clasice din învăţământul tradiţional, în funcţie de vârstă pot fi folosite exemplul, povestirea morală, convorbirea, aprobarea, dezaprobarea îmbinate cu metode activ – participative.






ACTIVITĂŢI ÎN CADRUL PROIECTULUI
“NATURA - AURUL VERDE!”

Data – Octombrie - 2010

Locul - Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 8 şi Şcoala cu Clasele I- VIII Văleni
Activitatea – „S.O.S. natura!”
Modalitatea de realizare – stabilirea programului, popularizarea în rândul elevilor, cadrelor didactice,părinţilor,constituirea echipelor de lucru,completare de chestionare.

Data – Noiembrie 2010

Locul – Şcoala cu clasele I-VIII Văleni
Activitatea - Masă rotundă – “Pădurea”
Modalitatea de realizare – realizarea unor lucrări cu materiale din natură având tematică
diferită – pădurea, apa, vremea, clima


Perioada – Decembrie 2010

Locul – Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 8 Roman
Activităţi – redactare referate,compuneri,afişe,scrisori între/către membrii din şcoala
organizatoare/participantă, completare de chestionare,fişe cu tematică referitoare la : luna pădurii (martie – aprilie ),ziua mondială a păsărilor (1 aprilie),ziua mondială a sănătăţii (17 aprilie), ziua pământului (22 aprilie),ziua mondială protecţiei animalelor şi păsărilor de laborator ( 24 aprilie)
Modalitatea de realizare – redactarea în Microsoft Word a compunerilor, referatelor,
scrisorilor,acces la Internet,achiziţionare de materiale necesare realizării afişelor

Data – Februarie - 2011

Locul – Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 8 Roman
Activitatea – Vizită la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii
Modalitatea de realizare – vizitarea muzeului


Data – Martie - 2011

Locul – Şcoala cu Clasele i – VIII Nr. 8 Roman
Activitate – expoziţie cu lucrările realizate de copii
Modalitate de realizare – expunerea lucrărilor în şcolile participante la proiect


Data – Aprilie 2011

Locul – Şcoala cu Clasele I – VIII Văleni
Activitatea – Excursie tematică în parcul din comună, declarat monument al naturii şi reactualizarea zilelor cu importanţă ecologică din luna mai
( 10 mai – ziua păsărilor,arborilor; 15 mai – ziua internaţională de acţiune pentru climă; 22 mai – ziua biodiversităţii ; 24 mai – ziua parcurilor naţionale)
Modalitatea de realizare – transportul elevilor/ cadrelor didactice implicate în proiect la
Văleni şi realizarea unor desene cu tema ,, Pădurea înmugurită".


Data – Mai 2011

Locul – Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 8 Roman
Activitatea – “Carnaval Eco”
Modalitate de realizare – confecţionarea costumelor din materiale reciclabile, exersarea
jocului de rol pe teme ecologice

Data – Iunie 2011

Locul – Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 8 Roman şi Şcoala cu clasele I- VIII Văleni
Activitatea – Încheierea proiectului
Modalitate de realizare – seminar de informare – prezentarea portofoliilor, a albumelor
foto(în format electronic) realizate în timpul desfăşurării proiectului,oferirea de diplome elevilor/cadrelor didactice/ părinţilor /membrilor comunităţii



Avizat, Avizat,
Dir. Prof. Liliana Chelariu Dir. Prof. Maxim Gabriela













CHESTIONAR ECOLOGIC


1.Ai fi interesat să te implici în activităţi pentru protecţia mediului?De ce?

2. Cât de des citeşti articole / anunţuri din Mass-Media legate de mediul înconjurător?

3. De câte ori ai facut voluntariat pentru protectia mediului ? (proteste, acţiuni de ecologizare)


4. Cat de mult esti preocupat de starea actuală a sănătăţii mediului în Romania şi nu numai?

5. Cat de des discuţi cu prietenii despre problemele de mediu şi ecologie?

6. Ai aloca costuri personale pentru a desfăşura activităţi de protejare a mediului?

7. Care este primul cuvânt care iţi trece prin minte când auzi de noţiunea “protecţia mediului?”

8. Consideri ca aceste activităţi reprezintă un real sprijin în protecţia mediului?

9. De ce evenimente / campanii legate de mediu/ecologie ai auzit ?

10. Numeşte organizaţii de mediu de care ai auzit.









CHESTIONAR ECOLOGIC

1.Ai fi interesat să te implici în activităţi pentru protecţia mediului?De ce?
2. Cât de des citeşti articole / anunţuri din Mass-Media legate de mediul înconjurător?
3. De câte ori ai facut voluntariat pentru protectia mediului ? (proteste, acţiuni de ecologizare)
4. Cat de mult esti preocupat de starea actuală a sănătăţii mediului în Romania şi nu numai?5. Cat de des discuţi cu prietenii despre problemele de mediu şi ecologie?6. Ai aloca costuri personale pentru a desfăşura activităţi de protejare a mediului?7. Care este primul cuvânt care iţi trece prin minte când auzi de noţiunea “protecţia mediului?”
8. Consideri ca aceste activităţi reprezintă un real sprijin în protecţia mediului?9. De ce evenimente / campanii legate de mediu/ecologie ai auzit ?10. Numeşte organizaţii de mediu de care ai auzit.

miercuri, 11 mai 2011

Concurs G. A. C. , editia a XVIII-a: " STOP VIOLENTEI IN FAMILIE ! "

Cu ocazia " Zilei Internationale a Familiei " Grupul de Actiune Comunitara Valeni - Neamt, reprezentat de agent sef adjunct de politie Cristian Cocea si dl. viceprimar Dan Relu Grigore, a desfasurat in data de 11.05.2011, o activitate in randul elevilor de la Scoala cu clasele I-VIII Valeni, pe linia prevenirii si combaterii violentei intrafamiliale.
Cu aceasta ocazie, scolarii au fost instruiti cum sa nu devina victime ale violentei domestice si cum sa anunte autoritatile cand iau la cunostinta despre acest lucru.
Activitatea a continuat cu organizarea si desfasurarea concursului GAC, ajuns la editia a XVIII-a, intitulat: " Stop Violentei in Familie ! ", castigatorii fiind desemnati elevii clasei a V-a, care au dovedit ca pot preveni acest gen de violenta.
La aceasta actiune au participat un numar de 68 elevi, insotiti de patru cadre didactice, toti copiii fiind premiati cu diplome, dulciuri si pliante, sponsorul concursului fiind Postul de Politie Valeni.
Aceste activitati se incadreaza in Proiectul Local de Prevenire si Combatere a Violentei Domestice, initiat de Compartimentul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii, din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Neamt.
Tot cu ocazia Zilei Internationale a Familei, care are loc pe 15 mai, GAC Valeni a postat in paginile publicatie locale "Foaia Valenilor"si pe blogul " Valeni - Comuna fara Criminalitate " ( http://gacvalenint.blogspot.com ) sfaturi si acte normative pe linia prevenirii si combaterii violentei domestice, iar pe profilul de Facebook ( Gac Valeni Neamt ) sunt difuzate clipuri video care au ca scop tragerea unui semnal de alarma privind amploarea pe care a luat-o acest gen de infractiuni.

luni, 2 mai 2011

" SIGURANTA COPILULUI - PRIORITATE A SCOLII, FAMILIEI, POLITIEI "

ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN NEAMŢ
ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VĂLENI
COMUNA VĂLENI - JUDETUL NEAMT
TEL/FAX:0233781003
E-MAIL: valeniscoala@yahoo.com.uk
NR………….DIN …………………

ROMÂNIA
MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR
INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI NEAMŢ
POSTUL DE POLIŢIE VĂLENI
COMUNA VĂLENI - JUDETUL NEAMT
TEL/FAX:023378281
E-MAIL: politiavaleni@yahoo.com
NR………….DIN …………………




Denumirea proiectului:

“ SIGURANŢA COPILULUI –
PRIORITATE A ŞCOLII, FAMILIEI, POLIŢIEI ”
Proiect Local in Sistem Integrat pe Linia Cresterii Sigurantei Copilului


A. Grup ţintă: ELEVII CLASELOR I – VIII / Şcoala cu clasele I – VIII Văleni
B. Locul desfăşurării: CDI – Şcoala cu clasele I – VIII Văleni
C. Termen: 2010 – 2011

D. Coordonatori:
Şcoala cu clasele I – VIII Văleni, Director Prof. Macsim Gabriela
Postul de Politie Văleni , Agent Şef Adjunct Cocea Cristian
Grupul de Actiune Comunitara Valeni

E. Parteneri:
Şcoala cu clasele I – VIII Văleni
Postul de Politie Văleni
Comitetul de părinţi / Consiliul clasei
Sponsori


F. Descrierea proiectului:

Obiectivul general:
«Formarea la elevi a unor deprinderi de comportare care să întărească siguranţa persoanei»

Obiective specifice:
Cunoaşterea riscurilor ce pot apărea în cazul nerespectării unor reguli, pentru prevenirea acestora;
Cunoaşterea şi respectarea dreptului persoanei de a trai în siguranţă;
Eliminarea violenţei în rândul elevilor;
Educarea elevilor în spiritul toleranţei.

Obiective de referinţă:
Să nu intre în discuţii cu persoane necunoscute;
Să aleagă drumul cel mai sigur, recomandat de părinţi, învăţător;
Să respecte persoanele din preajmă;
Să nu agreseze verbal sau gestual;
Să nu deranjeze lecţiile;
Să participe cu interes la activităţi.

Exemple de activităţi de învăţare:
o întâlniri cu cadre din rândul Postului de Poliţie Văleni;
o prezentarea şi discutarea unor reguli de comportare în situaţii limită;
o realizarea de către elevi a unor desene, compuneri legate de temă;
o studiu de caz.

Activităţi la care vor participa elevii Şcolii cu clasele I – VIII Văleni:
Rezolvarea unor chestionare de circulaţie, de conduită;
Dezbateri pe marginea unui caz real sau invocat;
Întâlniri active cu reprezentanţi ai poliţiei;
§ prezentarea normelor de conduită în diferite împrejurări
întrebări - răspunsuri
Audierea unor povestiri;
Alcătuirea unor compuneri pe teme date.


Evaluare :
realizarea unui portofoliu la CDI
desene, compuneri, texte lecturate
chestionare - rezolvate de elevi
pliante primite de la Politie

Echipa de jurizare :
Director / Agent, instituţii partenere
Profesori, învăţători
Reprezentanţi ai cadrelor didactice, elevilor şi ai părinţilor.

Promovare şi diseminare :
Promovarea pe blogul GAC : Valeni - comuna fara criminalitate
( http://gacvalenint.blogspot.com/ ), conturile GAC de Facebook (GAC Valeni Neamt) si YouTube ( gacvalenint ), Foaia Valenilor - ziarul comunei Văleni, Revista şcolii
Realizarea unui CD / DVD cu imagini din timpul proiectului

Responsabil proiect :
Macsim Gabriela, Director, Şcoala cu clasele I – VIII Văleni / 0766671287
Agent şef adjunct Cocea Cristian, şeful Postului de Poliţie Văleni / 0766434930





joi, 14 aprilie 2011

Concurs GAC, editia a XVII-a: " CARTEA CARTILOR "

Grupul de Actiune Comunitara Valeni - Neamt, reprezentat de agent Nicolae Simionica, din cadrul Postului de Politie Valeni, dl. viceprimar Dan Relu Grigore, preotul Daniel Nicolae Gripca, din cadrul Parohiei Moreni si dna. directoare Gabriela Macsim, a desfasurat azi, 14.04.2011, cu ocazia apropierii Sfintelor Pasti, un concurs scolar, ajuns la a XVII-a editie, intitulat CARTEA CARTILOR , in sala C.D.I ( Centrul de Documentare si Informare ) Valeni, destinat elevilor din clasele V - VIII.


Scolarii au raspuns unui test format din 10 intrebari, cu trei variante de raspuns, care au avut ca subiect intamplari din Biblie, rezultatul concursului fiind urmatorul:

LOCUL I Ciobanica Nicolae, clasa a VIII-a

LOCUL II Ursarescu Catalin, clasa a VI-a

LOCUL III Lupu Loredana, clasa a V-a

MENTIUNE Pricope Bogdan, clasa a VII-a

Au participat un numar de 68 de elevi, insotiti de 6 cadre didactice si de mediatorul scolar din partea etniei rome, dl. Robert Cobzaru.

Toti elevii au primit diplome, iconite, carti si reviste religioase, dulciuri, precum si ultimul numar din publicatia locala FOAIA VALENILOR, sponsorii acestui concurs fiind Biserica Ortodoxa Moreni si Postul de Politie Valeni.





marți, 12 aprilie 2011

" OCROTITI NATURA ! " - editia a IV-a 2011


La data de 11.04.2011, Grupul de Actiune Comunitara Valeni - Neamt a desfasurat o noua activitate in cadrul Proiectului local in Sistem Integrat de Protejare a Mediului Inconjurator: " Ocrotiti Natura ! ", ajuns la a IV-a editie, la care au participat si elevii claselor V - VIII, din cadrul Solii Valeni. O echipa condusa de seful Postului de Politie-agent sef Cristian Cocea, formata din elevii claselor a VI-a si a VIII-a, au acoperit zona satului Munteni, iar a doua echipa ( clasele a V-a si a VII-a ), condusa de dl. primar Ionel Stoleru, a actionat, in acelasi timp, pe raza satului Moreni. Actiunea a constat in curatirea zonelor de pet-uri, hartii si strangerea deseurilor aruncate pe domeniul public al comunei Valeni, toti participantii fiind echipati cu saci ecologici.

Prin acest proiect GAC Valeni urmareste sa traga un semnal de alarma asupra problemei protejarii mediului si sa sensibilizeze cetatenii comunei sa nu mai polueze, pentru a avea o localitate cat mai curata si sanatoasa, urmand, ca pe viitor, sa aiba loc cat mai multe astfel de actiuni de ecologizare.

La actiune au participat dl. primar Ionel Stoleru, seful de post Cristian Cocea, agentul de politie Nicolae Simionica, dl. secretar al comunei-dl. Ovidiu Leonte, dna. directoare Gabriela Macsim, cadrele didactice: Bostan Mihaela, Glodeanu Paula, Zamescu Ionut, Ovidiu Hriapca, Glodeanu Marius, precum si mediatorul scolar din partea etniei rome, dl. Cobzaru Robert, insotiti de un numar de 67 de elevi, din cadrul Scolii cu clasele I-VIII Valeni.

Micii ecologisti au primit dulciuri si sucuri, din partea SC MORENCUTA SRL - Moreni, sponsorul oficial al acestui proiect.

Poate fi vazut pe YouTube si Facebok.





miercuri, 6 aprilie 2011

Concurs G. A. C., editia a XVI-a: " SA NE CUNOASTEM G.A.C.- UL ! "

Grupul de Actiune Comunitara Valeni - Neamt, reprezentat de seful Postului de Politie Valeni - agent sef adjunct de politie Cristian Cocea, agent Nicolae Simionica si dna. directoare Gabriela Macsim, a desfasurat azi, 06.04.2011, cu ocazia implinirii a 3 ani de activitate, un nou concurs scolar, ajuns la a XVI-a editie, intitulat SA NE CUNOASTEM GAC-UL ! , in sala C.D.I ( Centrul de Documentare si Informare ) Valeni, destinat elevilor din clasele V - VIII. Din partea Scolii cu clasele I-VIII Valeni au participat dna. directoare Gabriela Macsim, profesorii Bostan Mihaela, Hriapca Ovidiu, Tuscanu Mihai, Glodeanu Paula, Glodeanu Marius, precum si mediatorul scolar Dumitru Robert Cobzaru. Castigatorii concursului SA NE CUNOASTEM GAC-UL ! au fost urmatorii elevi: Premiul I URSARESCU CATALIN, clasa a VI-a Premiul II VANCA ADELINA, clasa a VI-a Premiul III CEPREAGA NICOLETA ALEXANDRA, clasa a VII-a Mentiune IVANESCU DRAGOS, clasa a VI-a Mentiune HURJUI IULIANA PETRUTA, clasa a VII-a Toti cei 65 de elevi au fost premiati de agentii de politie cu diplome, cu ultimul numar din publicatia locala FOAIA VALENILOR, brosuri, pliante si dulciuri. Cu aceasta ocazie, scolarii au primit sfaturi de la agentii de politie, pentru a nu deveni victime ale accidentelor de circulatie sau ale infractiunilor privitoare la viata sexuala. Aspecte de la aceasta actiune pot fi vizionate pe conturile GAC de pe YouTube si Facebook.

joi, 24 martie 2011

Concurs G. A. C. , editia a XV-a: " UN OM PREVENIT = UN OM SALVAT "

Grupul de Actiune Comunitara Valeni - Neamt, reprezentat de seful Postului de Politie Valeni - agent sef adjunct de politie Cristian Cocea, agent Nicolae Simionica, dna. bibliotecara Ramona Ursarescu si dna. directoare Gabriela Macsim, a desfasurat azi, 24.03.2011, o activitate cu prilejul ZILEI POLITIEI ROMANE, care se sarbatoreste pe 25 martie - in sala C.D.I. ( Centrul de Documentare si Informare ) din Scoala cu clasele I-VIII Valeni.
Activitatea a constat, in prima parte, in discutii libere cu elevii privind comportamentul acestora la scoala sau in societate si au primit sfaturi de la agentii de politie cum sa nu devina victime sau autori de infractiuni. Deasemenea, scolarilor le-au fost prelucrate acte normative si li s-au proiectat mai multe filmulete in powerpoint, pe linia prevenirii consumului de plante etnobotanice, alcool si tutun in randul minorilor, a respectarii regulilor de conduita rutiera, a normelor de ordine si liniste publica, precum si infractiunile privitoare la viata sexuala, prevazute in Codul Penal.
A doua parte a actiunii a constat in desfasurarea unui concurs GAC, ajuns la a XV-a editie, pe linie de prevenire si combatere a criminalitatii, intitulat UN OM PREVENIT = UN OM SALVAT, in care elevii au raspuns la un test cu 10 intrebari, cu cate trei variante de raspuns, privitoare la comportamentul minorilor in situatii practice, cand au cunostinta despre savarsirea unor infractiuni.
Din partea Scolii cu clasele I-VIII Valeni au participat dna. directoare Gabriela Macsim, profesorii Curpan Radu, Iurascu Nicolae, Babjuc Elena, Bostan Mihaela, Hriapca Ovidiu, Glodeanu Marius, Gavrilut Mihaela, precum si mediatorul scolar Dumitru Robert Cobzaru.
Castigatorii concursului UN OM PREVENIT = UN OM SALVAT au fost urmatorii elevi
Premiul I VANCA ADELINA, clasa a VI-a
Premiul II MOROSAN RENATA, clasa a V-a
Premiul III IONITA BIANCA, clasa a VI-a
Mentiune APETREI ELENA, clasa a VII-a
Mentiune MIRON ANDREEA CRISTINA, clasa a VI-a
Toti cei 70 de elevi au fost premiati de agentii de politie cu diplome, cu ultimul numar din publicatia locala FOAIA VALENILOR, brosuri, pliante si dulciuri.
Aspecte de la aceasta actiune pot fi vizionate pe conturile GAC de pe YouTube, Facebook sau pe blogul " Valeni - comuna fara criminalitate ".






vineri, 28 ianuarie 2011

Concurs G. A. C. , editia a XIV-a: " STOP DELINCVENTEI JUVENILE ! "

La data de 27.01.2011, Grupul de Actiune Comunitara Valeni - Neamt, reprezentat de agentii de politie Cristian Cocea, Nicolae Simionica, viceprimarul Dan Relu Grigore si dna diectoare Gabriela Macsim, impreuna cu specialistii Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii (CAPC ), din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Neamt, dl. inspector principal Ionut Savin si dna. agent principal Veronica Vantu, au desfasurat mai multe activitati la Scoala cu clasele I-VIII Valeni, cu ocazia " Zilei Internationale Impotriva Violentei Juvenile ".
Astfel, elevii din clasele V-VIII au fost instruiti de politisti pe linia prevenirii delincventei juvenile, a furturilor din locuinte, a violentei intrafamiliale, a abuzurilor sexuale asupra minorilor, a respectarii regulilor de circulatie si a folosirii corecte a Apelului Unic pentru Situatii de Urgenta 112.
Tot cu aceasta ocazie, membrii GAC Valeni si lucratorii CAPC Neamt au organizat un concurs scolar, pe linie de prevenire a criminalitatii, ajuns la a XIV-a editie, intitulat " STOP DELINCVENTEI JUVENILE ! ", dotat cu numeroase premii, la care au participat un numar de 79 de elevi, insotiti de 6 cadre didactice si de mediatorul din partea etniei rome, dl. Robert Cobzaru.
Aspecte de la acesta manifestari pot fi vizionate pe blogul GAC " Valeni - comuna fara criminalitate "( gacvalenint.blogspot.com ), pe platforma on-line YouTube, canalul gacvalenint si pe contul de Facebook: Gac Valeni Neamt.




sâmbătă, 18 decembrie 2010

Activitati artistice la CDI Valeni

La data de 15 decembrie 2010, in sala CDI ( Centrul de Documentare si Informare ) Valeni au avut loc mai multe activitati artistice, avind ca tema traditiile si obiceiurile de iarna, din zona comunei Valeni.
Programul artistic a fost prezentat de un numar de 180 de elevi, din cadrul Scolii cu clasele I - VIII Valeni, coordonati de 10 cadre didactice si insotiti de mediatorul etniei rome, dl. Cobzaru Robert si de dna directoare Gabriela Macsim.
Din partea G.A.C. Valeni au participat seful Postului de Politie Valeni - agent sef adjunct Cristian Cocea si secretarul Primariei Valeni, dl. Ovidiu Leonte.
Cu aceasta ocazie, d-na Gabriela Macsim, directoarea Scolii cu clasele I-VIII Valeni, a primit, din partea Grupului de Actiune Comunitara, o diploma de onoare, pentru contributia adusa la realizarea ziarului local FOAIA VALENILOR, prin publicarea a numeroase articole de specialitate.

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Concurs GAC Valeni, editia a XIII-a: " 112 - UN PRIETEN APROPIAT ! "



Aţi apela 112 în următoarele situaţii ?











1. Sunteţi acasă, doar cu bunica, care cade şi îşi pierde cunoştinţa...

DA NU

2. Aţi căzut şi v-aţi zgâriat la genunchi...

DA NU

3. Vedeţi o persoană care sustrage un portofel din geanta unei bătrâne...

DA NU

4. V-aţi întors acasă de la cumpărături şi observaţi că nu mai aveţi portofelul...

DA NU

5. Vedeţi un elev agresat de persoane străine, în curtea şcolii...

DA NU

6. Doi colegi se ceartă în curtea şcolii...

DA NU

7. Aţi rămas blocat în lift...

DA NU

8. O maşină loveşte un copil care traversează strada în fugă...

DA NU

9. Constataţi dimineaţa, că v-a dispărut bicicleta, pe care o ţineaţi

legată în scara blocului...

DA NU

10. Aveţi inundaţie în apartament...

DA NU

Raspunsuri:

DA - 1; 3; 5; 7; 8

NU - 2; 4; 6; 9; 10


vineri, 19 noiembrie 2010

Concurs GAC Valeni, editia a XIII-a: " 112 - UN PRIETEN APROPIAT ! "

Azi, data de 19.11.2010, Grupul de Actiune Comunitara Valeni - Neamt, reprezentat de agentii de politie Cristian Cocea, Ana Maria Cobuz si Nicolae Simionica, viceprimarul Dan Relu Grigore, dl. secretar Ovidiu Leonte si seful SVSU Valeni, dl. Mihalache Trasca, a organizat un nou concurs, pe linie de prevenire a criminalitatii, ajuns la a XIII-a editie, intitulat: " 112 - UN PRIETEN APROPIAT ! ", sponsorizat de Postul de Politie Comunal Valeni, destinat elevilor din cadrul Scolii Generale Valeni.
Au participat un numar de 75 de scolari, din clasele V-VIII, care au fost insotiti de 5 cadre didactice si de mediatorul etniei rome, dl. Robert Cobzaru.
Cu aceasta ocazie, elevii au fost instruiti de agentii din cadrul Postului de Politie Valeni cum sa foloseasca corect Numarul Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 si care sunt situatiile in care poate fi apelat, atunci cand sunt victime sau martori ai unei infractiuni sau al unui eveniment periculos.
Castigatorii au fost:
LOCUL I
ROBU MIHAI LAURENTIU, clasa a VII-a
LOCUL II
BLANARIU ANDREEA LOREDANA, clasa a VII-a
LOCUL III
SECHEL MIHAELA LOREDANA, clasa a VIII-a
MENTIUNE
TABACARU IULIA, clasa a V-a
Poate fi vazut pe YouTube: gacvalenint









miercuri, 13 octombrie 2010

" OCROTITI NATURA ! " - editia a III-a 2010

Azi, data de 13.10.2010, Grupul de Actiune Comunitara Valeni - Neamt, reprezentat de dl. primar Ionel Stoleru, agent sef adjunct Cristian Cocea - seful Postului de Politie Valeni, dl. Ovidiu Leonte - secretarul Primariei Valeni si dl. Trasca Mihalache - seful S.V.S.U, a desfasurat o noua activitate in cadrul Proiectului Local in Sistem Integrat de Protejare a Mediului Inconjurator, intitulat " OCROTITI NATURA ! ", impreuna cu elevii claselor V-VIII, din cadrul Scolii Coordonatoare Valeni.

Actiunea a constat in ecologizarea satului Valeni, prin colectarea deseurilor din hartie, materiale plastice, pet-uri, sticle, materiale feroase si neferoase si depunerea acestora in saci ecologici, pusi la dispozitie de Primaria Valeni.

Traseul ecologistilor a fost: Scoala Coordonatoare Valeni-Parcul Dendrologic Valeni-Biserica Ortodoxa Valeni-Postul de Politie-Primaria Valeni-drumul judetean 157 A-Biserica Catolica Valeni-statia de autobuz.

La aceasta activitate, pe langa membrii GAC Valeni, au participat un numar de 70 de elevi, insotiti de d-na directoare Gabriela Macsim, 5 cadre didactice si de mediatorul etniei rome, dl. Robert Cobzariu.

Prin aceasta actiune se urmareste sensibilizarea cetatenilor de a nu mai polua mediul inconjurator si promovarea spiritului civic al membrilor comunitatii, in vederea participarii, pe viitor, la astfel de activitati de ecologizare a localitatii.
Poate fi vazut pe YouTube: gacvalenint



Concursuri scolare, pe linie de prevenire a criminalitatii, organizate de G.A.C. Valeni - Neamt

1. Stop Accidentelor Rutiere ! - 10.10.2008
2. Stop Victimizarii Copiilor ! - 15.12.2008
3. Stop Violentei ! - 17.12.2008
4. Protejati Copiii ! - 25.03.2009
5. Fii Inteligent, Nu Fi Violent ! - 03.04.2009
6. Sa Circulam Corect ! - 14.05.2009
7. Micul Rutierist - 15.05.2009
8. Stop Violentei in Sport ! - 01.06.2009
9. Micul Pieton - 08.12.2009
10. Pastorul cel Bun - 01.04.2010
11. Valeni - comuna fara criminalitate - 30.04.2010
12. Valeni, comuna in care traiesc ! - 23.07.2010

vineri, 8 octombrie 2010

" EDUCATIA TA CONTEAZA ! " - 2010/2011

Proiectul Local in Sistem Integrat de Prevenire si Combatere a Abandonului si Absenteismului Scolar " Educatia Ta Conteaza ! ", initiat de Grupul de Actiune Comunitara Valeni - Neamt, se va derula si in anul scolar 2010/2011.
Astfel, printr-un parteneriat scoala - politie - primarie - Centrul P.@.P.I. ( Punct Acces Public la Informatie ) Valeni, se urmareste:
1. identificarea cauzelor care generează abandonul si absenteismul şcolar;
2. scăderea numărului infracţiunilor comise de minori aflaţi în abandon şcolar sau care prezintă un asemenea risc;
3. scăderea numărului minorilor - victime ale infractiunilor;
4. dezvoltarea unui comportament responsabil şi bazat pe respect fată de cadrele didactice;
5. reducerea absenteismului şcolar;
6. crearea unei legături permanente şcoala - familie - poliţie - primarie - biserica, pentru facilitarea comunicării interinstituţionale, în interesul minorilor incluşi în grupul ţintă;
7. asigurarea implicării instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu, pentru sprijinirea minorilor aflaţi în risc de abandon şcolar şi a familiilor acestora;
8. asigurarea unui mediu securizat în şcoli şi în imediata apropiere a acestora.
Incepind cu saptamana viitoare, vor fi desfasurate activitati de catre partenerii implicati in proiect, dupa cum urmeaza:

1. Postul de Politie Valeni:
- monitorizează elevii cuprinşi în grupul ţintă;
- întreprinde demersurile necesare pentru responsabilizarea familiilor cu privire la obligaţiile pe care le au în formarea şi educaţia copiilor lor;
- stabileşte vulnerabilităţile unităţilor scolare în ceea ce priveşte siguranţa elevilor şi acţionează pentru eliminarea acestora;
- se implică punctual, la solicitarea unităţilor de învătămant, pentru soluţionarea unor divergenţe apărute între elevi;
- asigura pregătirea antiinfracţională si antivictimala a elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice;
- efectueaza descinderi in barurile si localurile din comuna, in scopul depistarii elevilor care nu frecventeaza orele de curs.

2. Şcoala cu clasele I-VIII Valeni / com. Valeni - PJ( structuri Scoala I-IV Moreni; Scoala I-IV Munteni ):
- identifică elevii care urmează a fi incluşi în grupul ţintă;
- notifică familiile acestora cu privire la situaţia şcolară a elevilor;
- colaboreaza cu Postul de Politie Valeni, Primaria Valeni si cu membrii Grupului de Actiune Comunitara Valeni.

3. Primaria Comunei Valeni:
- efectueaza anchete sociale privind familiile elevilor aflati in situatie de abandon scolar sau absenteism;
- impreuna cu reprezentantii Scolii cu clasele I-VIII Valeni si ai Postului de Politie Valeni, vor fi efectuate vizite la domiciliul familiilor elevilor monitorizati.

4. P.@.P.I. Valeni:
- va asigura spatiul necesar pentru ca elevii sa poata desfasura diverse activitati;
- impreuna cu Postul de Politie Valeni va proiecta filmulete si spoturi video elevilor, pe linie de prevenire a abandonului si absenteismului scolar.

Reamintim ca acest proiect local in sistem integrat a fost lansat de GAC Valeni in semestrul II din anul scolar 2008/2009, absenteismul fiind redus cu 46%, si in anul scolar 2009/2010, cand acest fenomen a fost redus cu 34,56%.
Tot in aceasta perioada atat elevilor, cat si parintilor le-au fost aplicate 2 chestionare de specialitate, iar in urma analizarii acestora, de catre psihologul din cadrul Inspectoratului de Politie al Jud. Neamt si lucratorii Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii - Neamt, au rezultat care sunt cauzele si factorii favorizanti ai abandonului si absenteismului scolar, precum si solutiile care pot reduce sau stopa acest fenomen.

marți, 28 septembrie 2010

" Săptămâna Prevenirii Criminalităţii " - ziua a II-a

Azi, data de 28.09.2010, agent sef adjunct Cristian Cocea si agent Nicolae Simionica, ambii din cadrul Postului de Politie Valeni, au desfasurat mai multe activitati in cadrul " Saptamanii Prevenirii Criminalitatii ", care au avut loc in scolile din satele Valeni, Munteni si Moreni.
Cu aceasta ocazie, agentii de politie au instruit elevii pe linia prevenirii si combaterii delincventei juvenile, acordindu-le sfaturi pentru a nu deveni victime sau autori ale unor infractiuni.
Au fost prelucrate mai multe acte normative, aducindu-le la cunostinta scolarilor prevederile din Codul Penal, privind infractiunile de furt, talharie, inselaciune, lovire, vatamare corporala, violare de domiciliu, distrugere, viol, coruptie sexuala, act sexual cu un minor, seductie, proxenetism, trafic de persoane, rele tratamente aplicate minorilor, precum si contraventiile prevazute in Legea nr. 61/1991 - republicata.
Deasemenea, elevii au aflat de urmatoarele activitati ce vor avea loc in cadrul Proiectului Local in Sistem Integrat de Prevenire a Abandonului si Absenteismului Scolar " EDUCATIA TA CONTEAZA ! " si li s-au distribuit mai multe afise, brosuri si pliante pe linia pregatirii antivictimale si antiinfractionale a minorilor.
La aceste activitati au participat un numar de 130 de scolari, insotiti de d-na director Gabriela Macsim, 9 cadre didactice si mediatorul din partea etniei rome, dl. Robert Cobzaru.






miercuri, 19 mai 2010

EDUCATIA TA CONTEAZA ! 2010

Azi, 19.05.2010, Grupul de Actiune Comunitara Valeni - Neamt, reprezentat de agent sef adjunct Cristian Cocea-seful Postului de Politie Valeni, viceprimarul Dan Relu Grigore si dl. Ovidiu Leonte-secretarul Primariei comunei Valeni, a efectuat o noua activitate in cadrul Programului Local in Sistem Integrat de Prevenire si Combatere a Abandonului si Absenteismului Scolar " EDUCATIA TA CONTEAZA ! ".
In urma analizei activitatilor desfasurate in teren de catre GAC, a rezultat faptul ca una din cauzele abandonului si absenteismului scolar este lipsa de incaltaminte si imbracaminte a elevilor din familiile cu o conditie sociala modesta, drept pentru care, in data de 19.05.2010, membrii GAC au mers la locuintele unui numar de 30 de elevi, din satele Moreni, Valeni si David, care, desi sunt inscrisi la gradinita sau in clasele I - VIII, nu au frecventat cursurile scolare din acest motiv.
Membrilor familiilor si copiilor le-au fost acordate incaltaminte noua si articole de imbracaminte, donate de Grupul de Actiune Comunitara Valeni, in colaborare cu firma SC " RA COSMETIX " SRL - Piatra-Neamt, pentru ca toti scolarii din comuna Valeni sa aiba sanse si drepturi egale la procesul de invatamant.
Poate fi vazut pe YouTube.

ZIUA EROILOR - 19 Mai 2010





























luni, 3 mai 2010

Concurs G.A.C., editia a X-a: PASTORUL CEL BUN

1. Ce infractiuni actuale se regasesc in Decalog ( Cele Zece Porunci ) ?
a) omorul;
b) furtul;
c) darea de mita.

2. Ce infractiune a comis Cain impotriva fratelui sau Abel ?
a) tulburare de posesie;
b) omor;
c) trafic de influenta.

3. Ce prevedea Legea Talionului ?
a) pedeapsa cu inchisoarea;
b) razbunarea;
c) sanctionarea cu amenda.

4. In ce-i statea puterea lui Samson, in Vechiul Testament ?
a) in calcai;
b) in inelul de pe deget;
c) in plete.

5. Cu ce l-a ucis David pe Goliat ?
a) cu sabia;
b) cu arcul;
c) cu prastia.

6. Ce infractiune a savarsit regele Irod impotriva Sfantului Ioan Botezatorul ?
a) omor;
b) inselaciune;
c) talharie.

7. Prin ce gest L-a tradat Iuda pe Isus Hristos ?
a) strangere de mana;
b) sarut pe obraz;
c) bataie cu mana pe umar.

8. Care a fost reactia Sfantului Apostol Petru in momentul arestarii lui Isus ?
a) a sarit sa-L apere cu sabia;
b) a fugit din gradina Ghetsimani in momentul arestarii;
c) a aruncat cu pietre in soldatii romani.

9. Ce invinuiri I s-au adus lui Isus de catre romani ?
a) comiterea infractiunii de furt din avutul public;
b) instigarea la revolta;
c) savarsirea infractiunii de tulburare de posesie.

10. De comiterea carei infractiuni au fost acuzati ucenicii lui Isus, dupa Invierea Domnului, de catre autoritatile romane ?
a) furt de cadavre;
b) omor;
c) amenintare

vineri, 30 aprilie 2010

Concurs GAC, editia a XI-a: " VALENI - COMUNA FARA CRIMINALITATE "

In perioada 26-30 aprilie Grupul de Actiune Comunitara Valeni-Neamt a organizat un nou concurs, ajuns la a 11-a editie, intitulat "Valeni-comuna fara criminalitate", destinat tuturor elevilor din scolile de pe raza comunei, din satele Valeni, Moreni si Munteni.
Concursul a constat in realizarea unor desene pe hartie format A4, care sa prezinte viziunea copiilor despre imaginea comunei lor fara criminalitate, in urma actiunilor desfasurate de GAC Valeni, de la infiintare si pana in prezent.
Acest concurs a fost organizat pentru a marca implinirea a 2 ani de existenta a Grupului de Actiune Comunitara Valeni-Neamt si pentru a cunoaste perceptia scolarilor asupra activitatilor efectuate in cadrul programelor locale in sistem integrat, initiate intre anii 2008-2010.
Din partea GAC Valeni au participat dl. primar Ionel Stoleru, agent sef adjunct de politie Cristian Cocea-seful de post, dl. viceprimar Dan Relu Grigore, d-na Maria Mirabela Gripca-manager P.@.P.I. Valeni, dna. Viorica Merfea-director al Scolii Generale Valeni si dna. Ramona Ursarescu, din partea Bibliotecii Comunale Valeni.
Au participat 180 de elevi care au trimis desene, sub indrumarea unui numar de 9 cadre didactice, rezultatul fiind urmatorul:
Locul I: Ciubotariu George - cl. a VI-a
Locul II: Ratan Loredana Andreea - cl. a III-a
Locul III: Prisacariu Petrut - cl. a VII-a.
Mentiune speciala: Ionita Roxana Alina - cl. a V-a.
Mentiune: Gripca Maria Daniela - gradinita
Tanasa Bianca - cl. I
Vanca Catalin - cl. a II-a
Moisa Andreea - cl. a IV-a.
Toate lucrarile copiilor sunt afisate, sub forma unor miniexpozitii, la Primaria Valeni, Postul de Politie Valeni, Scoala cu clasele I-VIII Valeni, Biblioteca Comunala Valeni, C.D.I. ( Centrul de Documentare si Informare ) Valeni si sala P.@.P.I. ( Punct Acces Public la Informatie ) Valeni.