marți, 10 februarie 2009

Reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere

Având în vedere prevederile noului cod rutier, în cazul solicitării reducerii perioadei de suspendare a permisului de conducere, este necesară verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie de către conducătorii de autovehicule.
Activităţile de verificare a cunoştinţelor se organizează săptămânal, în ziua de joi, începînd cu ora 14,00 la sediul SC "Permisul SSA" - SA din Piatra Neamţ , strada Arcului nr.8.
În cazul solicitării reducerii perioadei de suspendare a permisului, pe lângă promovabilitatea testului de verificare, conducătorul auto trebuie să îndeplinească şi celelalte condiţii prevăzute de articolul 221, respectiv:
- a obţinut permis de conducere cu cel puţin 1 an înainte de săvârşirea faptei;
- în ultimii 3 ani de la data săvârşirii faptei pentru care se solicită reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, nu a beneficiat de o astfel de măsură;
- în ultimii 2 ani de la data constatării contravenţiei pentru care se aplică sancţiunea contravenţională complementară, nu a mai avut suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie."
Conducătorii auto care au domiciliul în alte judeţe şi li s-a suspendat permisul de conducere în judeţul Neamţ, vor susţine examenul de testare a cunoştinţelor la Serviciul Poliţiei Rutiere de la judeţul de domiciliu.
Persoana în cauză va avea asupra sa următoarele documente:
- actul de identitate;
- dovada înlocuitoare a permisului de conducere, în original;
- convocatorul înmânat cu ocazia reţinerii permisului de conducere.
ACTE NECESARE:
- cerere scrisă;
- dovada înlocuitoare a permisului de conducere cu menţiunea de promovare a testului de verificare - copie;
- procesul verbal de contravenţie - copie xerox;
- chitanţa de plata a sancţiunii contravenţionale - original şi copie xerox;
- actul de identitate - copie xerox.
CERERILE PENTRU REDUCEREA PERIOADEI DE SUSPENDARE A PERMISULUI DE CONDUCERE SE DEPUN LA GHIŞEUL SERVICIULUI POLIŢIEI RUTIERE , Piatra-Neamt, str. Alexandru Cel Bun, nr.12

Niciun comentariu: