Potrivit Legii nr. 370/2004, modificată, pentru alegerea Preşedintelui României, constituie CONTRAVENŢII şi sunt în competenţa de constatare şi sancţionare a ofiţerilor, agenţilor, subofiţerilor din cadrul Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Române şi Jandarmeriei Române, precum şi poliţiştilor comunitari, următoarele fapte:
Art. 261
i) neluarea de către organizatori a măsurilor necesare desfăşurării normale a adunărilor electorale, precum şi distribuirea şi consumarea de băuturi alcoolice în timpul acestor adunări ( amendă 4.500-10.000 lei)
k) nerespectarea dispoziţiilor art. 17 alin. (1), (3), (4) şi ale art. 19 alin. (4); (amendă 1.000 – 2.500 lei)
ART. 17
(1) În campania electorală candidaţii şi, după caz, partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care i-au propus, precum şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, marşuri, precum şi prin intermediul mass-mediei. Organizarea mitingurilor, adunărilor şi marşurilor se poate face numai cu autorizările prevăzute de legislaţia în vigoare.
(3) În unităţile militare, în unităţile de învăţământ, în timpul programului de învăţământ, în sediile reprezentanţelor diplomatice, precum şi în penitenciare, acţiunile de campanie electorală de orice tip sunt interzise.
(4) În timpul campaniei electorale, primarii asigură candidaţilor şi formaţiunilor politice care i-au propus, în mod nediscriminatoriu, spaţii corespunzătoare pentru a se întâlni cu alegătorii.
ART. 19 (4) Pot efectua sondaje de opinie la ieşirea de la urne institutele de sondare a opiniei publice sau societăţile comerciale ori organizaţiile neguvernamentale care au în obiectul de activitate realizarea de sondaje de opinie şi care sunt acreditate de Biroul Electoral Central, prin decizie, în acest sens. Operatorii de sondaj ai acestora au acces, în baza acreditării instituţiei pentru care lucrează, în zona de protecţie a secţiei de votare prevăzută la art. 19^4 alin. (6), fără a avea acces în interiorul localului secţiei de votare.
l) afişarea listelor electorale permanente, a copiilor de pe acestea sau a tabelelor electorale; distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a platformelor-program afişate sau a oricăror altor afişe ori anunţuri de propagandă electorală tipărite (amendă 1.000-2.500 lei)
n) refuzul de a permite alegătorului, care face dovada faptului că are dreptul, să voteze la secţia de votare la care se prezintă pentru exercitarea dreptului de vot (amendă 4.500-10.000 lei)
o) refuzul de a permite accesul persoanelor acreditate în localul secţiei de votare, cu excepţia cazurilor în care preşedintele biroului electoral al secţiei de votare limitează accesul persoanelor acreditate în localul secţiei de votare datorită mărimii acestuia (amendă 1.000-2.500 lei);
q) refuzul de a se conforma dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi (amendă 1.500-4.500 lei);
r) refuzul de a înmâna buletinul de vot şi ştampila cu menţiunea “VOTAT” alegătorului care a semnat în lista electorală; înmânarea buletinului de vot unui alegător care nu prezintă actul de identitate ori care refuză să semneze pentru primirea acestora în lista electorală sau tabelul electoral în care este înscris; nerespectarea dispoziţiilor art. 19^5 alin. (8) privind prezenţa altor persoane în cabina de vot (amendă 4.500-10.000 lei);
ART. 19^5 alin.(8) Prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă. Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate sau al membrilor biroului electoral al secţiei de votare.
t) continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum şi sfătuirea în ziua votării a alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat (amendă 1.500-4.500 lei);
w) încălcarea condiţiilor de acreditare de către persoanele acreditate potrivit art. 19^8 şi operatorii de sondaj ai institutelor de sondare a opiniei publice, ai societăţilor comerciale ori ai organizaţiilor neguvernamentale care au fost acreditate de Biroul Electoral Central prin decizie (amendă 1.500-4.500 lei);
ART. 19^8
(1) La toate operaţiunile electorale efectuate de birourile electorale ale secţiilor de votare pot asista, în afara membrilor acestora, persoanele acreditate în condiţiile prezentei legi.
(2) În sensul prezentei legi, prin persoane acreditate se înţelege următoarele:
a) observatorii interni şi externi;
b) reprezentanţii interni şi externi ai mass-mediei.
(3) Pot fi acreditaţi ca observatori interni reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale care au în obiectul de activitate apărarea democraţiei şi a drepturilor omului sau observarea alegerilor, care sunt legal constituite cu cel puţin 6 luni înainte de data alegerilor. Persoanele desemnate de aceste organizaţii ca observatori interni nu pot avea apartenenţă politică.
(4) Pot fi acreditate ca reprezentanţi interni ai mass-mediei persoanele desemnate în scris în acest sens de către conducerea instituţiilor mass-media. Persoanele desemnate de aceste instituţii ca reprezentanţi interni nu pot avea apartenenţă politică.
(5) Acreditarea observatorilor interni şi a reprezentanţilor interni ai mass-mediei se face de către birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate, pentru toate secţiile de votare din raza de competenţă a acestora, la cererea scrisă a conducerii organizaţiilor neguvernamentale sau a instituţiilor mass-media din România, făcută cu cel puţin 5 zile înaintea datei alegerilor.
(6) Acreditarea observatorilor externi şi a reprezentanţilor externi ai mass-mediei se face de Autoritatea Electorală Permanentă, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, pentru toate birourile electorale.
(7) Pot fi acreditate ca observatori interni doar persoanele propuse de acele organizaţii neguvernamentale care prezintă o adeverinţă privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), eliberată de Autoritatea Electorală Permanentă. Adeverinţa poate fi solicitată până cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei alegerilor.
(8) Pot fi acreditate ca reprezentanţi interni ai mass-mediei din România persoanele propuse de acele instituţii mass-media care prezintă o adeverinţă eliberată de Autoritatea Electorală Permanentă privind faptul că desfăşoară activităţi în domeniul mass-media. Adeverinţa poate fi solicitată până cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei alegerilor în baza unor documente din care rezultă obiectul de activitate al instituţiei respective.
(9) Persoanele acreditate pot asista la operaţiunile electorale în ziua votării, începând cu ora 6,00 şi terminând cu momentul încheierii şi semnării de către membrii biroului electoral al secţiei de votare a procesului-verbal de constatare a rezultatelor votării în secţia respectivă, numai dacă prezintă actul de acreditare, care este valabil şi în copie. Acestea nu pot interveni în niciun mod în organizarea şi desfăşurarea alegerilor, având numai dreptul de a sesiza în scris preşedintele biroului electoral în cazul constatării unei neregularităţi. Orice act de propagandă electorală, precum şi încălcarea în orice mod a actului de acreditare atrag aplicarea sancţiunilor legale, suspendarea acreditării de către biroul electoral care a constatat abaterea, iar în ziua votării, îndepărtarea imediată a persoanei respective din secţia de votare.
(10) La biroul electoral al secţiei de votare, persoanele acreditate pot staţiona numai în spaţiul stabilit în acest sens în sala de votare de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare. Acreditarea permite accesul titularului acesteia şi în spaţiul special amenajat în acest sens la biroul electoral judeţean, al sectorului municipiului Bucureşti sau la biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate care a emis acreditarea.
(11) Contestaţiile privind acreditarea sau respingerea solicitării de acreditare de către biroul electoral judeţean, biroul electoral al sectorului municipiului Bucureşti sau de către biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate se depun, în cel mult două zile de la afişarea deciziei, la tribunalul în a cărui rază teritorială funcţionează biroul electoral şi se soluţionează de acesta în cel mult două zile de la înregistrare. Hotărârea este definitivă şi irevocabilă.
(12) Contestaţiile privind respingerea de către Autoritatea Electorală Permanentă a solicitării de eliberare a adeverinţelor prevăzute la alin. (7) şi (8) se depun în cel mult două zile de la comunicarea răspunsului la Curtea de Apel Bucureşti şi se soluţionează de aceasta în termen de două zile de la înregistrare. Hotărârea este definitivă şi irevocabilă.
z) nerespectarea dispoziţiilor art. 19^2 privind afişajul electoral (amendă 1.000-2.500 lei);
ART. 19^2
(1) Primarii sunt obligaţi ca după data expirării termenului de depunere a candidaturilor, dar până la rămânerea definitivă a acestora, să stabilească, prin dispoziţie care se aduce la cunoştinţa publică prin afişare la sediul primăriei, locuri speciale pentru afişajul electoral, în care să amplaseze panouri electorale, ţinând seama de numărul candidaţilor.
(2) Locurile speciale pentru afişaj trebuie să fie stabilite în locuri publice frecventate de cetăţeni, astfel încât să poată fi folosite fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective. În prealabil, primarii sunt obligaţi să asigure înlăturarea din spaţiul public a oricăror materiale de propagandă electorală rămase de la campaniile electorale precedente.
(3) Locurile speciale pentru afişaj electoral pot fi folosite numai de candidaţii la funcţia de preşedinte şi de partidele care i-au propus.
(4) Este interzisă utilizarea de către un candidat a locurilor speciale pentru afişaj electoral, astfel încât să împiedice folosirea acestora de către un alt candidat.
(5) Afişajul electoral este permis în alte locuri decât cele stabilite potrivit alin. (2) numai cu acordul scris al proprietarilor sau, după caz, al deţinătorilor şi numai cu luarea măsurilor impuse de legislaţia în vigoare pentru asigurarea siguranţei cetăţenilor.
(6) Pe un panou electoral fiecare candidat poate aplica un singur afiş electoral. Un afiş electoral amplasat în locurile prevăzute la alin. (1) nu poate depăşi dimensiunile de 500 mm o latură şi 300 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură.
(7) Sunt interzise afişele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat.
(8) Se interzice afişajul în scop electoral prin aplicarea pe pereţii sau pilonii de susţinere a podurilor, tunelurilor, viaductelor, pe indicatoarele rutiere, panourile de orientare şi informare rutieră, precum şi pe sistemele electronice de reglementare a circulaţiei.
(9) Activităţile de propagandă electorală nu pot afecta în niciun fel spaţiile verzi, rezervaţiile naturale şi zonele protejate ecologic.
(10) Folosirea minorilor cu vârsta sub 16 ani pentru distribuirea sau amplasarea de materiale de propagandă electorală este interzisă.
(11) După încheierea campaniei electorale se interzice difuzarea de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice ori private, precum şi prin intermediul unor vehicule special amenajate.
(12) Primarul, cu sprijinul organelor de ordine publică, este obligat să asigure integritatea panourilor, afişelor electorale şi a altor materiale de propagandă electorală amplasate în locuri autorizate.
(13) Primarii pot aproba instalarea pe domeniul public de către candidaţi şi, după caz, de către partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice şi alianţele electorale care îi susţin a unor amenajări provizorii în scopul distribuirii de materiale de propagandă electorală, dacă prin amplasarea lor nu se instituie restricţii de circulaţie rutieră sau pietonală.
(14) Campania electorală se poate desfăşura în alt stat decât România numai cu respectarea legislaţiei în vigoare a statului respectiv.
aa) nerespectarea dispoziţiilor art. 19^4 alin. (12) privind comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice (amendă1.500-4.500 lei).
ART. 19^4
(12) În ziua votării, între orele 7,00 – 21,00 sunt interzise comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare prevăzut la alin. (6).
Alin. (6) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii. Atribuţiile acestuia se întind şi în afara localului de votare, în curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul localului de vot, precum şi pe străzi şi în pieţe publice, până la o distanţă de 500 m.
Constituie INFRACŢIUNI şi se sancţionează potrivit Legii nr. 370/2004, modificată, pentru alegerea Preşedintelui României, următoarele fapte:
ART. 263
(1) Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
ART. 264
(1) Oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze ori să nu voteze un anumit candidat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Nu intră în categoria bunurilor prevăzute la alin. (1) bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice.
ART. 265
(1) Fapta persoanei care votează:
a) fără a avea acest drept;
b) de două sau mai multe ori;
c) prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.
ART. 266
(1) Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă.
(2) Dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda şi interzicerea exercitării unor drepturi.
ART. 267
(1) Deschiderea urnelor, înainte de ora stabilită pentru închiderea votării, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Încredinţarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al secţiei de votare ori transportarea acesteia de către alte persoane sau în alte condiţii decât cele prevăzute de lege se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
ART. 268
(1) Falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi înscrierea în copia de pe lista electorală permanentă a unor persoane care nu figurează în această listă.
(3) Introducerea în uz sau folosirea unui program informatic cu vicii care alterează înregistrarea ori însumarea rezultatelor obţinute în secţiile de votare sau determină repartizarea mandatului în afara prevederilor legii se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează introducerea de date, informaţii sau proceduri care duc la alterarea sistemului informaţional naţional necesar stabilirii rezultatelor alegerilor.
ART. 269
Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 26^3 şi art. 26^5 – 26^9 se pedepseşte.
ART. 270
Bunurile destinate sau folosite la săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 26^1 sau a infracţiunilor prevăzute la art. 26^3 – 26^8 ori rezultate din comiterea acestora se confiscă
Nonton film semi legal dan aman dengan koleksi terlengkap
-
Menonton film menjadi salah satu alternatif untuk mengisi waktu luang,
terlebih di saat akhir pekan. Hops telah merangkum 30 film semi Korea dan
Jepan...
Acum 3 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu