luni, 15 aprilie 2013

BUNUL SAMARITEAN, editia a X-a 2013

La data de 15.04.2013 Grupul de Actiune Comunitara Valeni, reprezentat de agent sef Cristian Cocea, agent Eduard Cioara din cadrul Postului de Politie Valeni, dl. viceprimar Dan Relu Grigore, asistentul social din cadrul Primariei Valeni, dra Loredana Mihalcea, agentul fiscal C-tin Ursarescu, agentii de paza Vasile Rugina si Constantin Murariu, mediatorul din partea etniei rome, dl. Robert Cobzaru, si d-nii Dan Farmatu, Victor Craciun, Gheorghe Vinca, Gheorghe Radu, Ionut Rugina, Catalin Rusu, din partea comunitatii din Valeni, a desfasurat o noua actiune in cadrul Proiectului Local in Sistem Integrat de Intrajutorare a Membrilor Comunitatii BUNUL SAMARITEAN – editia a X-a, care a constat in donarea de sange la Centrul de Recoltare a Sangelui-Roman, in scopul ajutorarii pompierului Petru Olaru, din cadrul Detasamentului de Pompieri Roman, precum si a pacientilor care au nevoie de transfuzii in urma operatiilor chirurgicale sau victimelor accidentelor de circulatie.

miercuri, 30 ianuarie 2013

GAC Valeni in ziarul MESAGERUL DE NEAMT

Da, se poate! Polițist adjectiv Publicat de Mesagerul pe ianuarie 26, 2013 o Comentarii Cristian Constantin Cocea a vrut să devină umanist, după care a ales haina de polițist și să devină ”uman” cu cei din jur. Este primul la multe: cel mai tânăr polițist din țară ajuns șef de post, cel care a denunțat tentativa de mituire a sa și a organizat flagrant cu mituitorul, cel care a înființat Grupul de Acțiune Comunitară (GAC) Văleni, pentru a preveni și combate criminalitatea, elaborând cinci proiecte în sistem integrat, dintre care trei pentru combaterea abandonului școlar. * Șef de post la 24 de ani Născut pietrean, în 1979, Cristian Cocea a urmat filologia la ”Calistrat Hogaș”, apoi a renunțat la pasiunea pentru limbile străine pentru a vorbi pe limba celor care au nevoie de ajutor, de informație. În ’98, s-a înscris la Școala de Subofițeri de Poliție de la Câmpina. A absolvit-o pe 1 aprilie 2000, dar atât a fost glumă. Și-a luat foarte în serios meseria: ”Am decis că-mi place haina militară și am ales Poliția, o instituție în care oamenii au încredere. Cel puțin marea majoritate are. Mi-au plăcut ordinea și disciplina din instituție. În tinerețe jucasem fotbal, la Ceahlăul, am mai avut colegi care s-au orientat spre Poliție și care mi-au explicat despre ce este vorba”, spune agentul șef Cristian Cocea. Prima slujbă a venit la scurt timp după absolvire, la 21 de ani: Bălțătești, ajutor de șef de post. Apoi, a fost transferat la Oniceni, inițial tot ca ajutor, iar după un an promovat șef de post: ”Aveam 24 de ani. Avansarea s-a făcut pe baza rezultatelor avute în cei trei ani de când intrasem în Poliție. Am reușit să mă acomodez ușor. Pentru mine, este o reușită că am ajuns șef de post în doar trei ani, mai ales că atunci sistemul era militarizat”. A rămas la Oniceni până în 2007, apoi, după multe cazuri rezolvate, șefii l-au mutat la Văleni, tot șef de post: ”Era nevoie și de o schimbare, dar la Văleni era o situație mai delicată, mai tensionată. Acum, imaginea pe care o au toți despre Văleni este cea de comună fără criminalitate. Prima dată când am ajuns acolo mi-am propus să cunosc populația, să știu cu ce probleme se confruntă, de la cele economice la stările conflictuale. Nu fost ușor, dar am reușit”. * Un om prevenit este un om salvat Buna colaborare pe care a avut-o cu instituțiile din comună, de la Biserică până la dispensar, a dus la un proiect inedit, care, spun cei implicați, a dat și roade. ”În 2008, mi-a venit ideea să înființez Grupul de Acțiune Comunitară Văleni, după modelul unui program al IGPR de la acea vreme – «Sate fără criminalitate». Eram sceptic la început, dar a dat rezultate. Nu mă așteptam să aibă un impact atât de mare asupra comunei sau chiar a întregii țări”. Pactul de colaborare încheiat de instituțiile din comună a făcut ca muntele să vină la Mohamed, iar informațiile să ajungă mai ușor la oameni: ”Am plecat de la premiza că un om prevenit este un om salvat. Toate aspectele care țin de o comună trebuie cunoscute de factorii implicați, fiindcă toți vrem ca acea comunitate să fie una cât mai armonizată, în care oamenii să fie informați și să trăiască într-un climat de siguranță. Prin acest GAC, am încheiat un proiect de colaborare cu toate instituțiile, dar și cu agenți economici și chiar cu parteneri din alte zone. Munca noastră este și va fi una voluntară. Ne dorim să prevenim mai mult decât să constatăm fapte antisociale. Odată cu semnarea acestui protocol, am început să avem ședințe cu oamenii prin sate, pe diferite teme. Am mers inclusiv în școli, pentru a discuta cu cei mici și a-i sfătui. Pentru ei, am realizat deja 19 concursuri școlare, pentru a-i învăța norme de conduită, prin diferite jocuri. De asemenea, toți ne implicăm în combaterea abandonului și absenteismului școlar. Avem acum un proiect nou – Back 2 School”. * Foaia Vălenilor Acțiunile grupului au dat roade pentru că multe din familii nu știau ce au de făcut în diferite situații: ”Am reușit să-i convingem să aibă încredere în noi, mai ales după ce au văzut că ne-am dat mâna cu toții pentru acest proiect. Aveau nevoie de informare, sunt multe persoane mai în vârstă, iar comuna este departe de orașele mari. Am făcut primul blog din țară axat pe prevenirea criminalității. Apoi, pentru cei care nu aveau internet, am făcut ziarul Văleni, și el promovat pe Internet, dar ajunge și la cele 700 de familii din comună, plus la instituțiile din județ”. Cele opt pagini au aspectul unui ziar în toată regula, chiar dacă cei care scriu nu sunt jurnaliști neapărat. Fiecare instituție are câte o rubrică, sătenii găsesc numere de telefon utile, bancuri, teste, rețete, recomandări ale bibliotecarului, sfaturi medicale, acte necesare pentru a obține diferite lucruri, chiar și o rubrică dedicată celor din etnia rromă. ”Formatul ziarului e pe toate domeniile de interes. Omul la țară nu caută cancan-uri, ci vrea să știe când se dă ajutorul social sau ce acte îi trebuie pentru a primi alocația. Toate aceste informații vin direct de la sursă, iar ei au mai multă încredere. Pe 1 decembrie, am intrat în cel de-al cincilea an de existență a ziarului”, spune Cristian. Ca redactor-șef al ziarului, agentul-șef se ocupă și de partea grafică. A învățat progamul, iar acum doar ia articolele primite și le așează în pagini, cât să le fie oamenilor ușor să citească: ”Sunt un fel de one-man-show, pentru că eu fac și ziarul. La machetă, am lucrat cu domnul doctor Sorin Boloca, de la cabinetul medical din comună, iar acum urmăm acest tipar”. Mediatizarea proiectelor GAC, precum și rezultatele bune constatate în Văleni au făcut ca și alți colegi din Poliție să se intereseze despre cum pot ajuta oamenii să fie informați, ca aceștia să conștientizeze nevoia de a avea o viață fără probleme. Agentul șef Cristian Cocea crede că experiența de la Văleni îl va putea ajuta, pe viitor, să vină cu proiecte și programe pentru combaterea criminalității la nivelul întregului județ. * Infracțiuni tot mai puține ”În cinci ani, nu avem mare criminalitate. Am avut doar un omor, dar cu autor din altă localitate, Piatra Șoimului. Nu am mai avut tâlhării, omoruri, doar fapte fără impact social”.

marți, 11 decembrie 2012

Foaia Valenilor, anul V, nr. 1 ( 43 ) - decembrie 2012

LA MULTI ANI, FOAIA VALENILOR !

La data de 1 decembrie, de Ziua Romaniei, publicatia locala FOAIA VALENILOR a implinit 5 ani de existenta, ajungind la nr. 43, care este totodata si nr. 1 din anul V publicistic ! Acesta este primul si singurul ziar din tara, pe linie de prevenire si combatere a criminalitatii, fiind editat de Grupul de Actiune Comunitara Valeni - Neamt, iar primul numar a fost lansat la data de 1 decembrie 2008. FOAIA VALENILOR este tiparita la SC " REFLEX SERV " SRL - Roman, intr-un tiraj de 800-1000 exemplare/luna si este distribuita GRATUIT tuturor familiilor de pe raza comunei , precum si institutiilor publice din judetul Neamt. Aceasta publicatie a fost editata in scopul educarii antivictimale si antiinfractionale a populatiei, precum si pentru a promova accesul cetatenilor la informatie. Din colectivul de redactie fac parte: primar Ionel Stoleru - presedinte de onoare seful Postului de Politie Valeni - agent sef Cristian Cocea- redactor-sef Ramona Ursarescu - Biblioteca Comunala Valeni prof. Gabriela Macsim - director Scoala Generala cu clasele I-VIII Valeni dr. Anca Bolog - Cabinetul Medical Individual " Dr. Bolog Anca " Valen Loredana Mihalcea - asistent social din cadrul Primariei Valeni Andreea Mihalcea Adela Mihalcea Lucica Tiba – contabil Primaria Valeni prof. Octav Besleaga – pensionar prof. Maria Besleaga - pensionar Nicolae Acsinte - consilier local Maricel Papafir - reprezentantul romilor Mihalache Trasca - seful S.V.S.U. Valeni Dan Relu Grigore - viceprimar Ovidiu Leonte - secretarul Primariei Valeni Gheorghe Ouatu - preot paroh Biserica Ortodoxa Valeni Nicolae Daniel Gripca - preot paroh Biserica Ortodoxa Moreni agent Eduard Cioara - Postul de Politie Valeni Ionut Mititelu - agent agricol din cadrul Primariei Valeni Ciprian Stoleriu - referent impozite si taxe din cadrul Primariei Valeni Amintim cateva rubrici ce pot fi gasite in paginile publicatiei FOAIA VALENILOR: CUVANTUL PRIMARULUI RUBRICA GAC HOTARARILE CONSILIULUI LOCAL POLITIA VA SFATUIESTE ECONOMIA BAZATA PE CUNOASTERE SFATUL MEDICULUI STAREA CIVILA COLTUL LEGISLATIV RUBRICA ETNIEI ROME POMPIERII VA INFORMEAZA COLTUL GOSPODARULUI SA NE CUNOASTEM TARA RUBRICA SCOLII TALENTE LOCALE CURRICULUM VITAE SFATUL DUHOVNICULUI CALENDAR CRESTIN ORTODOX MEMORII DIN RAZBOI PAGINI DIN TRECUT PROGRAMUL INSTITUTIILOR PUBLICE DIVERSE: anunturi, sfaturi practice, telefoane utile, test de verificare a cunostintelor, retete culinare, stiati ca?, umor, ghicitori, maxima lunii etc. Ziarul local FOAIA VALENILOR a fost intens mediatizat in mass-media locala si centrala: TVR 1, TVR Iasi, TeleMPlus&Prima TV - Piatra-Neamt, TVM Piatra Neamt, 1TV Neamt, Actual TV Piatra-Neamt, CNS Roman, RomTV Roman, Radio Romania Actualitati, Radio Iasi, ADEVARUL, REALITATEA MEDIA - Neamt, MONITORUL DE NEAMT, ZIARUL DE ROMAN, CEAHLAUL, OPINIA VECHE - Iasi etc. FOAIA VALENILOR poate fi citita si in format electronic, pe blogul GAC: " Valeni - comuna fara criminalitate " (http://gacvalenint.blogspot.com/ ), precum si pe platforma de socializare Facebook ( GAC Valeni ).

vineri, 7 decembrie 2012

FOAIA VALENILOR a implinit 5 ani !

La data de 1 decembrie, de Ziua Romaniei, publicatia locala FOAIA VALENILOR a implinit 5 ani de existenta, ajungind la nr. 43, care este totodata si nr. 1 din anul V publicistic ! Acesta este primul si singurul ziar din tara, pe linie de prevenire si combatere a criminalitatii, fiind editat de Grupul de Actiune Comunitara Valeni - Neamt, primul numar aparind la data de 1 decembrie 2008. FOAIA VA LENILOR este tiparita intr-un tiraj de 800-1000 exemplare/luna si este distribuita GRATUIT tuturor familiilor de pe raza comunei, precum si institutiilor publice din judetul Neamt. Aceasta publicatie a fost editata in scopul educarii antivictimale si antiinfractionale a populatiei, precum si pentru a promova accesul cetatenilor la informatie. Ziarul local FOAIA VALENILOR a fost intens mediatizat in mass-media locala si centrala: TVR 1, TVR Iasi, TeleMPlus&Prima TV - Piatra-Neamt, 1TV Neamt, Actual TV Piatra-Neamt, CNS Roman, RomTV Roman, Radio Romania Actualitati, Radio Iasi, ADEVARUL, REALITATEA MEDIA - Neamt, MONITORUL DE NEAMT, ZIARUL DE ROMAN, CEAHLAUL, OPINIA VECHE - Iasi etc. FOAIA VALENILOR poate fi citita si in format electronic, pe blogul GAC: " Valeni - comuna fara criminalitate " ( http://gacvalenint.blogspot.com/ ), care este singurul de acest fel din tara.

luni, 29 octombrie 2012

" BACK 2 SCHOOL ! " - Proiect Local in Sistem Integrat de Prevenire a Absenteismului Scolar

I. MOTIVATIE La Scoala cu clasele I – VIII Valeni, la inceputul anului scolar 2011/2012, erau inscrisi 134 de elevi, dupa cum urmeaza: 1. Ciclul primar: a) clasa I – 14 elevi b) clasa a II-a – 16 elevi c) clasa a III-a – 16 elevi d) clasa a IV-a - 22 elevi 2. Ciclul gimnazial: a) clasa a V-a – 15 elevi b) clasa a VI-a – 22 elevi c) clasa a VII-a – 16 elevi d) clasa a VIII-a – 13 elevi. Din analiza situatiei miscarii elevilor, la sfarsitul anului scolar 2011/2012, a rezultat faptul ca in evidente au fost inregistrate 7637 absente nemotivate, dupa cum urmeaza: 1. Ciclul primar: a) clasa I – 582 absente b) clasa a II-a – 155 absente c) clasa a III-a – 373 absente d) clasa a IV-a - 837 absente 2. Ciclul gimnazial: a) clasa a V-a – 1808 absente b) clasa a VI-a – 1996 absente c) clasa a VII-a – 1083 absente d) clasa a VIII-a – 803 absente Acest lucru se datoreaza în primul rand faptului ca minorii in cauza nu beneficiaza de o mentalitate adecvata in familie si nu sunt supravegheati indeaproape de parintii lor. În aceste conditii, consideram ca este importanta readucerea acestora în scoala, pentru a putea avea acces la educatie si pentru a reduce numarul participantilor minori la savarsirea de acte antisociale sau a victimizarii acestora, cat si prin aceea ca, pe termen lung, minorii care nu îsi finalizeaza studiile devin dependenti social . Pentru aceasta, Postul de Politie Valeni propune lansarea Proiectului Local în Sistem Integrat: “ BACK 2 SCHOOL ! ”, care urmareste prevenirea si combaterea absenteismului scolar, precum si reducerea numarului minorilor care comit infractiuni sau devin victime ale acestora, prin activitati preventive, desfasurate impreuna cu membrii Grupului de Actiune Comunitara Valeni. II. OBIECTIVE 1. identificarea cauzelor care generează absenteismul şcolar; 2. scăderea numărului minorilor - victime ale infractiunilor; 3. scăderea numărului infracţiunilor comise de minori; 4. reducerea absenteismului şcolar; 5. dezvoltarea unui comportament bazat pe respect fată de cadrele didactice; 6. crearea unei legături permanente şcoala - familie - poliţie – primarie – centrul comunitar de resurse, pentru facilitarea comunicării interinstituţionale, în interesul minorilor incluşi în grupul ţintă; 7. asigurarea implicării instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu, pentru sprijinirea minorilor aflaţi în risc de absenteism şcolar şi a familiilor acestora; 8. asigurarea unui mediu securizat în şcoli şi în imediata apropiere a acestora. III. REZULTATE ASTEPTATE 1. reducerea cu 60% a numărului elevilor care sunt în situatie de absenteism şcolar; 2. reducerea cu 75% a numărului elevilor implicaţi în acte de agresiune fizică sau care comit infractiuni; 3. reducerea cu 80% a actelor antisociale ale căror victime sunt elevii. IV. GRUP TINTA 42 elevi cu probleme şcolare şi de comportament, identificaţi de către conducerea scolii. V. BENEFICIARI DIRECTI Elevii Scolii cu clasele I-VIII din comuna Valeni, judetul Neamt. VI. BENEFICIARI INDIRECTI Familiile elevilor incluşi în grupul ţintă, cadrele didactice si colectivele claselor din care provin. VII. PERIOADA DESFASURARII PROIECTULUI 29 octombrie 2012 - 14 iunie 2013. VIII. PARTENERI IMPLICATI IN PROIECT ♦ Postul de Politie Valeni ♦ Şcoala cu clasele I-VIII din comuna Valeni, judetul Neamt ♦ Primaria Comunei Valeni ♦ Centrul Comunitar de Resurse Valeni ♦ Grupul de Actiune Comunitara Valeni IX. ACTIVITATI ♦ Postul de Politie Valeni: - monitorizează elevii cuprinşi în grupul ţintă; - instruieste si responsabilizeaza familiile cu privire la obligaţiile pe care le au în formarea şi educaţia copiilor lor; - tine legatura in permanenta cu conducerea scolii pentru depistarea cazurilor de absenteism scolar; - asigura pregătirea antiinfracţională si antivictimala a elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice; - efectueaza descinderi in barurile si localurile din comuna, in scopul depistarii elevilor care nu frecventeaza orele de curs; - aplica prevederile Legii nr. 61/1991-republicata, acolo unde este cazul. ♦ Şcoala cu clasele I-VIII Valeni / com. Valeni – PJ ( structura Scoala I-IV Munteni ): - identifică elevii care urmează a fi incluşi în grupul ţintă; - notifică familiile acestora cu privire la situaţia şcolară a elevilor; - colaboreaza cu Postul de Politie Valeni, Primaria Valeni, C.C.R. Valeni si cu membrii Grupului de Actiune Comunitara Valeni. ♦ Primaria Comunei Valeni: - efectueaza anchete sociale privind familiile elevilor aflati in situatie de abandon scolar sau absenteism; - impreuna cu reprezentantii Scolii cu clasele I-VIII Valeni, Postului de Politie Valeni si C.C.R. Valeni, vor fi efectuate vizite la domiciliul familiilor elevilor monitorizati. ♦ Centrul Comunitar de Resurse Valeni: - colaboreaza cu reprezentantii Scolii cu clasele I-VIII Valeni, Postului de Politie Valeni si Primariei Valeni pentru identificarea familiilor care au copii aflati in risc de absenteism scolar ; - acorda sprijin de specialitate in consilierea elevilor inclusi in grupul tinta si a familiilor acestora. ♦ Grupul de Actiune Comunitara Valeni: - sprijina ceilalti parteneri in activitatile desfasurate pe aceasta linie; - informeaza Postul de Politie Valeni despre orice situatie grava in care sunt implicati minori. X. PROGRAMUL PROIECTULUI • Octombrie 2012 : notificarea familiilor elevilor din grupul tinta, cu privire la situatia scolara • Noiembrie 2012 : elaborarea unui chestionar elevilor si aplicarea lui pe grupul tinta • Decembrie 2012 : elaborarea unui chestionar parintilor elevilor si aplicarea lui pe grupul tinta • Februarie 2013 : interpretarea rezultatelor chestionarelor de catre specialisti din cadrul Inspectoratului de Politie jud. Neamt, Compartimentul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii • Martie 2013 : organizarea unei sedinte cu parintii, carora li se vor aduce la cunostinta rezultatul aplicarii celor doua chestionare • Aprilie 2013: organizarea unei intalniri cu elevii, in care agentii Postului de Politie Valeni le vor acorda sfaturi antivictimale si antiinfractionale • Mai 2013 : organizarea unui concurs scolar pe linie de prevenire • Iunie 2013 : evaluare finala in cadrul proiectului " BACK 2 SCHOOL ! ". • Iunie 2013 : mediatizarea rezultatelor proiectului " BACK 2 SCHOOL ! " in paginile publicatiei G.A.C. Foaia Valenilor, pe blogul Valeni-comuna fara criminalitate, pe platforma on-line YouTube, pe reteaua de socializare Facebook, precum si in presa locala si centrala. PARTENERI : 1. Agent sef adjunct CRISTIAN COCEA – seful Postului de Politie Valeni _____________________________________________ 2. GABRIELA MACSIM – director Scoala cu clasele I – VIII Valeni _____________________________________________ 3. IONEL STOLERU – primar comuna Valeni _____________________________________________ 4. ELENA BOTEZ – coordonator Centrul Comunitar de Resurse Valeni _____________________________________________

marți, 25 septembrie 2012

SAPTAMANA PREVENIRII CRIMINALITATII - 2012

Ziua de 24 septembrie este dedicată prevenirii delincvenţei juvenile în unităţile de învăţământ şi, în afară de difuzarea de filmuleţe şi de spoturi pe acestă temă, elevii de la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi vor participa la o dezbatere intitulată “Delincvenţa juvenilă în unităţile de învăţământ, cauze şi condiţii favorizante, modalităţi de prevenire a acestui tip de comportament”. Pe 25 septembrie sunt programate activităţi de prevenire a victimizării minorilor, cu dezbateri în şcoli pornind de la cazuri concrete. Între orele 9-11,30, poliţiştii de prevenire şi psihologul IPJ Neamţ se vor afla la Şcoala Piatra Şoimului, unde va avea loc o acţiune cu tema “prevenirea abuzurilor sexuale asupra minorilor”. În intervalul orar 14,30 – 15,30 sunt programate acţiuni de informare în complexele de servicii Ion Creangă şi Elena Doamna din Piatra Neamţ, despre cazurile de dispariţie de minori şi despre abuzurile comise asupra lor. Pe 26 septembrie, ziua dedicată prevenirii furturilor, oamenii care vor trece prin zona Casei de culturăPiatra Neamţ vor putea vedea două maşini inscripţionate vizibil “Aşa da!” şi “Aşa nu!”. Prima va avea un geam deschis, mai multe lucruri de valoare în interior plus cheile în contact, iar cealaltă va fi dotată cu sistem de alarmă, va fi încuiată şi fără nici un obiect “expus” pe bachetă. În aceeaşi zonă va fi montat un stand cu materiale preventive, iar poliţiştii vor oferi informaţii şi recomandări trecătorilor ca să ştie ce au de făcut pentru a nu deveni victimele hoţilor. “Prevenirea violenţei în familie” va fi tema zilei de 27 septembrie, când elevii de la Şcoala Moreni, comuna Văleni vor participa la o acţiune de informare pe această temă, iar părinţii lor vor fi invitaţi la un lectorat intitulat “Consecinţele juridice ale violenţei intrafamiale şi implicaţiile psohosociale asupra copiilor ca victime indirecte ale acestor fapte”. Ultima zi a campaniei, 28 septembrie, este ziua siguranţei rutiere. Căruţaşii prezenţi la târgurile din Bicazu Ardelean şi Tămăşeni vor primi pliante şi veste reflectorizante, iar elevii de la Şcoala Bicazu Ardelean vor participa la concursuri cu premii (orare, dulciuri, pliante, insigne). Întrebările vor fi despre regulilor de circulaţie, iar copiii vor putea vedea o maşină de poliţie dotată cu radar.

luni, 10 septembrie 2012

" JOCURILE DE VARA DE LA VALENI " - editia a III-a, septembrie 2012

La data de 08 septembrie 2012 a avut loc cea de a treia editie a evenimentului: " JOCURILE DE VARA DE LA VALENI ", organizat de Grupul de Actiune Comunitara Valeni, care a fost reprezentat de seful de post-agent sef adjunct Cristian Cocea si viceprimarul Dan Relu Grigore. Evenimentul a avut loc pe terasa SC " MORENCUTA " SRL - Valeni, cu participarea unui numar de 54 de persoane, cu varste cuprinse intre 12 - 82 ani, rezultatul fiind urmatorul: - sectiunea " TENIS DE MASA " - concurs sponsorizat de SC PRISTYL SRL - Roman Locul I: Daniel Toma - sat David Locul II: Constantin Ursarescu - sat Valeni Locul III: Damian Hodorogea - sat Valeni - sectiunea " JOC DE TABLE " - concurs sponsorizat de SC Marica & Andrei SRL - Munteni Locul I: Vasile Rugina - sat Valeni Locul II: Vasile Stoica - sat Munteni Locul III: Tiberiu Lefter - sat Munteni - sectiunea " JOC DE SAH " - concurs sponsorizat de Postul de Politie Valeni Locul I: Grigore Murariu - sat Valeni Locul II: Marius Cobzariu - sat Munteni Locul III: Vasile Rugina - sat Valeni - sectiunea " SARITURA IN LUNGIME DE PE LOC " - concurs sponsorizat de SC Comfert SRL - Bacau Locul I: Cristian Cocea - mun. Piatra-Neamt Locul II: Catalin Ursarescu - sat Valeni Locul III: Damian Hodorogea - sat Valeni Imagini de la aceasta manifestare pot fi urmarite pe conturile GAC Valeni de pe Facebook ( Gac Valeni Neamt ) si YouTube ( gacvalenint ).

miercuri, 15 august 2012

La 100 de ani, sărbătorită de 100 de oameni - ziarul CEAHLAUL

Maria Corhăneanu din Văleni a fost sărbătorită, sîmbătă, de 100 de rude, vecini şi săteni, în frunte cu primarul Ionel Stoleru, care nu puteau lăsa un asemenea eveniment să treacă fără urări şi o mică petrecere. “I-am cumpărat un tort de 3 kilograme şi un buchet cu 101 trandafiri”, a spus, mîndru, primarul. “Ne bucurăm că avem bătrîni care trec de suta de ani şi sînt lucizi, ştiu ce vorbesc şi povestesc despre viaţa lor. Avem aer curat şi oameni buni de aia se trăieşte mult la Văleni”. Maria Corhăneanu s-a născut pe 11 august 1912 într-o familie de ţărani simpli din Văleni, iar după căsătorie s-a mutat în Moreni. A născut cinci copii, două fete şi trei băieţi. Unul dintre băieţi a fost general de armată, iar un altul şef de post la Damieneşti. Soţul, care a murit de mulţi ani, a fost pădurar. Maria Corhăneanu a lucrat la CAP şi şi-a crescut copiii. Acum are 7 nepoţi şi 8 strănepoţi şi locuieşte cu una dintre fiicele ei, care este pensionară. Sîmbătă, cînd s-a trezit cu atîta lume în curte, bătrîna s-a emoţionat: “După un veac de viaţă, mă bucur să trăiesc aceste clipe. Am avut şi bucurii, am avut şi necazuri ca orice om, dar nu m-au doborît.”. Centenar Maria Corhăneanu În faţa tuturor celor care au venit să-i ureze bătrînei “La mulţi ani!”, primarul Ionel Stoleru a ţinut o scurtă cuvîntare :”E un prilej cînd deopotrivă consăteni, rude şi oficialităţi au venit să o felicite pe doamna Maria Corhăneanu la împlinrea venerabilei vîrste de 100 de ani. Din partea primăriei i-am oferit un buchet cu 101 flori, un tort şi o diplomă de onoare. E o vîrstă pe care puţini o ating. Comuna noastră este recunoscută prin faptul că multe persoane ajung la vîrste înaintate. Probabil viaţa tihnită din această zonă şi alimentaţia bio sînt secretele vîrstei înaintate.În prezent, în comună avem in jur de 30 de persoane care mai au puţin şi ajung la centenar”. Anul acesta, în primăvară, Elena Bostan, care avea 105 ani, a trecut în nefiinţă în satul Văleni.

Comuna Văleni a mai sărbătorit o centenară - ziarul MONITORUL de NEAMT

• sîmbătă, 11 august, Maria Corhăneanu, din satul Moreni, a împlinit 100 de ani de viată • curtea bătrînei a fost plină de vecini, copii, nepoti, rude si oficialităti locale venite să o felicite • comunitatea numără alti 30 de bătrîni ce asteaptă pragul celor 100 de ani de viată • Comunitatea din satul Moreni, a fost sîmbătă, 11 august, martora unei frumoase si emotionante sărbători prilejuită de aniversarea centenarului localnicei Maria Corhăneanu. Bătrîna s-a născut pe 11 august 1912, în satul Văleni, comuna Văleni, într-o familie de agricultori. După căsătorie s-a mutat în satul Moreni, situat în aceeasi comună, la trei kilometri distantă. Femeia a avut cinci copii: două fete si trei băieti, dintr-o căsătorie fericită cu un pădurar din zonă. Acesta a lăsat-o singură de mai multi ani, iar mama Maria a trecut si prin clipe grele, cînd doi dintre feciorii săi, unul general de armată, iar celălalt sef de post în localitatea Dămienesti (Bacău) au decedat prematur. A rămas însă să se consoleze cu cei sapte nepoti si opt strănepoti, cu băiatul si cele două fete rămase. A lucrat multi ani la CAP-ul din comună, crescîndu-si cu greu copiii, si după o viată de muncă are o pensie lunară cu putin peste 300 de lei. Povara anilor si greutătile vietii au mai trecut în grija uneia dintre fete, care are grijă de mama sa ca de ochii din cap. Sîmbătă, ograda gospodăriei din satul Moreni a fost neîncăpătoare, cînd au venit să o sărbătorească la împlinirea centenarului cam tot atîtea persoane cîti ani au trecut în contul vietii bătrînei. Pe lîngă vecini, rude, copii si nepoti, au tinut să fie prezenti si oficialitătile din comună: primarul Ionel Stoleru, viceprimarul Grigore Dan Relu, preotul paroh Daniel Gripcă si secretarul primăriei, Ovidiu Leonte. Bătrîna este lucidă, dar nu prea o mai ajută picioarele, asa cum se petrece de obicei la toate persoanele aflate la senectute. A fost ajutată de nepoti să se aseze în capul mesei, laolaltă cu toti musafirii. „Deopotrivă consăteni, rude si oficialităti au venit să o felicite pe doamna Maria Corhăneanu la împlinirea venerabilei vîrste de 100 de ani. Din partea primăriei i-am oferit un buchet cu 101 flori, un tort si o diplomă de onoare. Este o vîrstă pe care putini o ating. Comuna noastră este recunoscută prin faptul că multe persoane trăiesc peste 90 de ani, destui atingînd si 100 sau chiar peste. În prezent, în comună mai avem în jur de 30 de persoane care mai au putin si ajung la centenar. Trebuie să avem grijă de bătrînii nostri ca de proprii părinti. Ei sînt mîndria noastră. Sperăm să mai facem, cu ajutorul lui Dumnezeu, alti cîtiva centenari în lunile viitoare“, a declarat primarul comunei Văleni, Ionel Stoleru. Anul acesta, în primăvară, a trecut în nefiintă Elena Vamanu din satul Văleni care a trăit 105 ani, fiind cea mai în vîrstă persoană din comunitate si din Neamt.

joi, 5 iulie 2012

COMUNA VALENI IN ZIARUL CEAHLAUL

Văleni, pe locul 2 la eCULTURA 4 iulie 2012 de Reporter Comunitatea Văleni, judeţul Neamţ se numără printre cei 33 de câştigători dintre cele 64 de proiecte depuse în cadrul programului de granturi eCULTURA. Proiectul “Elevul de azi, artistul de mâine” va primi o finanţare nerambursabilă în valoare de 15564,5 ron, care va contribui la procesul de dezvoltare culturală atât în plan local dar şi la nivelul întregii comunităţi. Proiectul câştigător a fost depus de către Biblioteca Comunală Văleni în parteneriat cu Şcoala cu clasele I-VIII Văleni şi Biblioteca “Vasile Alecsandri” Traian din judeţul Bacău. Prin implementarea activităţilor din cadrul proiectului nostru ne propunem să contribuim la creşterea capacităţtii comunităţii locale de a participa la activităţi culturale, la îmbunătăţirea abilităţilor şi competenţelor TIC atât ale bibliotecarilor, venind în sprijinul diversificării şi creării de servicii noi care se pot fi oferite în cadrul bibliotecii, cât şi a beneficiarilor prin furnizarea de servicii culturale moderne. Prin implementarea proiectului, un număr de 30 de elevi din clasele I-VIII, cu rezultate şcolare bune şi foarte bune, dintre care 10 din comuna Traian şi 20 din comuna Văleni, vor fi implicaţi în activităţi cultural-educaţionale. În implementarea acestui proiect vor fi implicaţi managerul RECL, bibliotecarul comunei Văleni şi Traian împreuna un reprezentant al profesorilor al şcolii Văleni. Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 5 luni, începând cu luna mai 2012. Activitătile propuse în cadrul proiectului se vor desfăşura atât în comuna Văleni cât şi în comuna Traian. Proiectul va fi promovat prin materiale specifice de informare, dintre care: 100 de fluturaşi, 10 afişe, 30 de materiale digitale pe suport DVD, 35 de şepci şi 23 de tricouri personalizate cu logo-ul oficial. De asemenea, echipa de proiect va coordona o sesiune de instruire privind principiile şi tehnicile de căutare a surselor informaţionale tip catalog de bibliotecă la care vor participa 20 de copii. Totodată, elevii vor putea asista la ore de prezentare în bibliotecă folosind tehnologii moderne. În cadrul proiectului, 20 de micuţi vor pune în scenă piesa Judecata lui Nică precum şi două dansuri populare care vor fi prezentate publicului. Elevii implicaţi în proiect vor avea ocazia să participe la o sesiune de lectură şi recitare online precum şi la seminarii informaţionale cu privire la droguri şi riscurile asociate acestora. În cele două comune partenere vor fi organizate două expoziţii, precum şi o sesiune de instruire pentru lucrul cu fişiere foto şi în ceea ce priveşte schimbul online de materiale şi salvarea documentelor pe suport digital. Despre Proiectul Economia Bazată pe Cunoaştere Economia Bazată pe Cunoaştere este un proiect strategic de pionierat pentru societatea cunoaşterii din România, conceput şi derulat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi finanţat de Banca Mondială şi de Guvernul României. Prin acest program, MCSI a dotat 255 de comunităţi din România dezavantajate din punct de vedere al cunoaşterii şi accesului la informaţie cu infrastructură TIC şi acces la Internet de mare viteză. În fiecare comunitate inclusă în acest exerciţiu inovativ a fost dezvoltată o Reţea Electronică a Comunităţii Locale, ce comprimă 4 noduri de importanţă publică locală: Primăria, şcoala, Biblioteca şi PAPI (Punct de Acces Public la Infomaţie). Beneficiarii direcţi ai societăţii cunoaşterii reprezintă 1.8 mil locuitori, 20% din populaţia din mediul rural, 8% din populaţia României. Economia Bazată pe Cunoaştere şi-a propus să transforme această categorie vulnerabilă a populaţiei în adevărate surse de educaţie şi informaţie, prin transfer de cunoaştere şi diseminare de bune practici atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Mai multe informaţii despre proiect puteţi obţine vizitând www.ecomunitate.ro . Proiect: “Elevul de azi, artistul de mâine” Finanţator: Proiectul “Economia Bazată pe Cunoaştere” (EBC) iniţiat de Guvernul României, prin Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, cu sprijinul Băncii Mondiale. Solicitant: Primăria comunei Văleni, judeţul Neamţ , Tel- fax :0233/781.421, e-mail: primvaleni@yahoo.com Parteneri: Primăria comunei Traian, judeţul Bacău, Tel: 0234/221.042 , şcoala cu clasele I-VIII Văleni, judeţul Neamţ, Tel: 0233/781.003, e-mail: valeniscoala@yahoo.co.uk

sâmbătă, 23 iunie 2012

Campania VACANTA IN SIGURANTA 2012

La data de 20.06.2012, Grupul de Actiune Comunitara Valeni, reprezentat de primar Ionel Stoleru, agent sef adjunct de politie Cristian Cocea din cadrul Sectiei de Politie Rurala nr. 10 Dulcesti-Postul de Politie Valeni si dna. director Gabriela Macsim, a desfasurat o activitate pe linie de prevenire, in cadrul campaniei nationale „Vacanta in Siguranta”, initiata de Inspectoratul General al Politiei Romane,care se deruleaza in peroada 18-29 iunie anul curent. Astfel, elevii claselor V-VIII din cadrul Scolii Gimnaziale Valeni au fost instruiti pe linia prevenirii accidentelor de circulatie, a infractiunilor privitoare la viata sexuala, a pornografiei infantile pe internet, a furturilor si talhariilor comise asupra minorilor. De asemenea, acestora li s-au inmanat aproximativ 80 de pliante care cuprind sfaturi pe linie antivictimala si antiinfractionala si li s-au atras atentia cu privire la modul de comportare pe timpul vacantei de vara. La aceasta activitate au participat 76 de elevi, insotiti de 12 cadre didactice, precum si mediatorul din partea etniei rome, dl. Robert Cobzaru si mediatorul scolar Adela Mihalcea, din partea SASTIPEN-Centrul Comunitar de Resurse Valeni. Tot in cadrul campaniei „Vacanta in Siguranta”, GAC Valeni a postat sfaturi pe linie de prevenire si combatere a criminalitatii, precum si imagini de la aceasta activitate, in paginile publicatiei locale „Foaia Valenilor”, pe retelele de socializare Facebook si Twitter, pe platforma online YouTube si pe blogul „Valeni-comuna fara criminalitate”.

FII PRIETENUL COPILULUI TAU !

Pentru a preveni dispariţia copilului tău, fii prietenul lui! Învaţă-ţi copilul să nu intre în discuţie cu persoane străine; Să nu accepte bunuri, cadouri sau dulciuri de la persoane pe care nu le cunoaşte; Să nu însoţească persoane necunoscute indiferent de locul unde este invitat copilul, mai ales daca locul respectiv este neiluminat, dosit; Nu da copilului sume mari de bani sau obiecte de valoare cum ar fi telefonul mobil, bijuterii. Daca totuşi ţii neapărat sa le poarte, spune-i sa nu le ţină la vedere; Invaţă-ţi copilul sa nu invite persoane necunoscute în locuinţă sau să nu le permită accesul atunci când acele persoane solicită; Pe timpul nopţii, nu-ţi lăsa copilul nesupravegheat pe stradă sau nu-l trimite la cumpărături; Spune-i ca la terminarea orelor de curs sa nu se întoarcă niciodată singur de la şcoală, ci în grup împreună cu alţi colegi, sau să nu folosească drumuri neiluminate sau dosnice.

Sfaturi pe linia prevenirii accidentelor cu victime-minori

Copiii trebuie: să circule numai pe trotuare; să nu staţioneze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor; să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje; să traverseze numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestuia pe la colţul străzilor şi numai după ce s-au asigurat; acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup ci în şir unul după altul; să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice; să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii; să nu circule cu bicicleta pe drumurile publice dacă nu au împlinit vârsta de 14 ani; după lăsarea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, să folosească îmbrăcăminte de culoare deschisă, care îi face mai vizibili în lumina farurilor; în condiţii atmosferice deosebite (ploi torenţiale, ceaţă, polei, ninsoare) când vizibilitatea şi acţiunea de frânare este greoaie, să se angajeze în traversare numai după ce s-au convins că nu există nici un pericol iar conducătorii auto au observat intenţia de a traversa strada; dacă circulă cu bicicleta, să evite zonele aglomerate şi arterele principale cu trafic mare iar dacă totuşi ajung cu bicicleta într-o intersecţie, să respecte semnificaţia indicatoarelor şi să-şi sporească atenţia; orice schimbare a direcţiei de mers trebuie semnalizată cu braţul întins orizontal, însă acesta nu este suficient. Trebuie să fie siguri că toţi conducătorii auto au observat intenţia

SFATURI PREVENTIVE PENTRU COPII

• Alegeti-va cu grija prietenii! Nu va imprieteniti cu persoane cunoscute intamplator, acestea pot fi elemente infractoare ale caror victime puteti fi chiar voi! • In discoteci sau localuri evitati disputele si altercatiile verbale ori fizice , acestea pot degenera in agresiuni sau incaierari grave! Nu ripostati la agresivitatea verbala si evitati agresivitatea fizica! • Evitati plimbarile sau deplasarile pe strada la ore tarzii, prin locuri izolate sau intunecoase, deoarece puteti deveni victime ale unor talharii, vatamari corporale , violuri, perversiuni sexuale etc. • Nu consumati bauturi alcoolice deoarece genereaza un comportament agresiv si neplacut, daunind totodata sanatatii! • Evitati portul sau detinerea asupra voastra de cutite, sisuri, pumnale sau alte obiecte intepatoare, care, de cele mai multe ori, va aduc neplaceri! • Nu va laudati cu valorile detinute de parintii vostri (bani ,bijuterii, electronice) si nu dati nimanui amanunte despre acest lucru! • Respectati regulile de circulatie, pentru ca puteti deveni victima unui accident rutier. Consecintele comiterii unei infractiuni de catre minori: • Privarea de libertate; • Pierderea anului scolar, daca sunt elevi; • Pata in cazierul judiciar, care va crea greutati la angajare sau ocuparea unei fuctii; • Greutati de readaptare la conditiile normale dupa regimul de detentie , care, avind reguli foarte stricte, influenteaza negativ comportamentul dupa ce executa o pedeapsa privativa de libertate; • Reticenta si neincrederea cu care vor fi acceptati de familie, prieteni, vecini, care, in majoritatea cazurilor, ii vor irita si in acest caz vor fi atrasi de persoane certate cu legea; • Decaderea din unele drepturi cetatenesti in cazul savarsirii unor infractiuni pentru care legea penala prevede expres acest lucru. • Minorul pana la varsta de 14 ani nu raspunde penal; • Minorul cu varsta intre 14-16 ani raspunde juridic limitat, daca se stabileste existenta discernamantului, in urma expertizei medico-legale psihiatrice; • Minorul cu varsta intre 16-18 ani, avand discernamant, raspunde penal. Daca esti victima sau martorul unei infractiuni: • Striga si alerteaza persoanele din zona, acest lucru poate descuraja agresorul! • Retine cat mai multe semnalmente ale agresorului (inaltime, trasaturi ale fetei , constitutie, semne particulare, vestimentatie, particularitati in vorbire sau comportament)! • In cazul in care integritatea corporala sau viata va sunt puse in pericol renuntati la bunurile pretinse de agresor! • Atunci cand viata sau proprietatea dumneavoastra ori a vecinilor sunt puse in pericol apeleaza numarul unic de urgenta gratuit112 !

SFATURI PENTRU VACANTA

COPII ! ▪ aveţi grijă cum vă petreceţi timpul liber, evitaţi împrejurările ce v-ar putea aduce în situaţia de a comite un act antisocial! ▪ nu legaţi prietenii cu persoane ce au un comportament atisocial, ce vă îndeamnă doar la lucruri rele! Şi nu faceţi nimic doar pentru a impresiona pe „şeful găştii”, fiţi voi înşivă şi veţi fi mult mai apreciaţi! ▪ gândiţi-vă de două ori înainte de a vă duce cu prietenii atunci când vă cheamă să faceţi diverse lucruri rele (uneori privite ca « aventuri »), ale căror consecinţe pot fi grave ! ▪ ştim cu toţii că băutura cauzează foarte multe probleme. Din păcate, pentru mulţi tineri distracţia este condiţionată de consumul de alcool sau, mai rău, de droguri şi astfel se ajunge uneori la situaţii cu urmări nefaste. Nu vă distrugeţi viaţa ! Aveţi atâta tinereţe în suflete să vă puteţi distra şi fără aceste stimulente înşelătoare. ▪ nu ripostaţi la agresivitatea verbală şi evitati agresiunea fizică! Nu vă luaţi la bătaie cu colegii, pentru că, fără să vreţi, puteţi suferi accidente dintre cele mai grave! ▪ limitaţi-vă la posibilităţile financiare de care dispuneţi, dorinţa de a avea tot mai mulţi bani (uneori pentru că cei din anturajul vostru) a determinat mulţi tineri să comită infracţiuni! Atenţie: de la un simplu furt se poate ajunge uşor la tâlhărie! Este suficient ca, surprins în timpul săvârşirii furtului, autorul, încercând să se apere sau dintr-un impuls de moment, să devină violent şi… va fi vorba de tâlhărie. Iar acest lucru se va face bine simţit la « dozarea » pedepsei. Părinţi, faceţi-vă timp pentru copiii dvs! Urmăriţi-le comportamentul, modul de petrecere a timpului liber, persoanele din anturaj! Staţi de vorbă cu ei şi explicaţi-le riscurile la care se expun dacă intră în sfera delincvenţei, până nu va fi prea târziu!

DELINCVENTA JUVENILA

Te-ai intrebat vreodata ce se poate intampla IN MOMENTUL in care TU: dai cuiva palme peste fata, ochi, urechi? – Iata care ar putea fi efectul cauzat de tine: SOC, SPARGEREA NASULUI, RUPEREA UNOR VASE SANGVINE CEREBRALE, LEZIUNI CEREBRALE! lovesti cu pumnul peste cap, piept, abdomen? – Iata care ar putea fi efectul cauzat de tine: OASE RUPTE! strangi de gat pe cineva? – Iata care ar putea fi efectul cauzat de tine: INSUFICIENTA RESPIRATORIE, LESIN, MOARTE! lovesti pe cineva peste abdomen sau bazin? – Iata care ar putea fi efectul cauzat de tine: RANI INTERNE (de exemplu, ruperea splinei)! impingi pe cineva pe scari? – Iata care ar putea fi efectul cauzat de tine: TAIETURI SAU RANI INTERNE GRAVE! apuci pe cineva de haine, de gat sau izbesti persoana respectiva de pereti? – Iata care ar putea fi efectul cauzat de tine: SPARGEREA CAPULUI, A NASULUI, STRANGULARE! tii in mana cutitul, armele de foc sau alte arme? – Iata care ar putea fi efectul cauzat de tine: MOARTE! Ce este delincvenţa juvenila? Delincvenţa juvenilă se referă la comportamentul minorilor, care contravine legii. Minorii răspund penal? DA! Ai auzit vreodată pe cineva îndemnând minori să comită infracţiuni sub pretextul că nu vor fi pedepsiţi, datorită vârstei? TOTAL GREŞIT!! ŞI MINORII POT FI CERCETAŢI, ARESTAŢI PREVENTIV!! deci, MARE ATENŢIE! Până la împlinirea vârstei de 14 ani, minorii nu răspund penal. De la această vârstă, însă, până la împlinirea a 16 ani, minorii răspund penal dacă se constată că au avut discernământ în momentul comiterii faptei, adică dacă au ştiut că fac un lucru rău, nepermis, şi şi-au dat seama de consecinţele lui. După împlinirea vârstei de 16 ani, MINORII RĂSPUND PENAL ca şi majorii. Deci nu vă lăsaţi atraşi la comiterea de fapte penale de către majori care vă spun.” Hai, du-te tu acolo, fă tu asta, pentru că eşti minor şi n-o să păţeşti nimic!” GREŞIT! O dovadă? Minorii aflaţi în penitenciar. Pedepsele pentru minori Art.52 C.p.(Codul penal) – „Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”. Art. 100 C.p. „Faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă”. Măsurile educative care se pot lua faţă de minori sunt: - mustrarea; - libertatea supravegheată (timp de un an); - internarea într-un centru de reeducare; - internarea într-un institut medical-educativ. „Pedepsele ce se pot aplica minorului sunt închisoarea sau amenda prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită. Limitele pedepselor se reduc la jumătate”. Asta înseamnă că , dacă pentru o faptă este prevăzută, de exemplu, pedeapsa închisorii între 6 şi 10 ani, minoruli i se va aplica pedeapsa închisorii între 3 şi 5 ani. Instanţa poate să impună minorului (în cazul luării măsurii libertăţii supravegheate) respectarea uneia sau mai multora dintre următoarele obligaţii: - să nu frecventeze anumite locuri stabilite; - să nu intre în legătură cu anumite persoane; - să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public fixată de instanţă cu o durată între 50 şi 200 de ore, de maximum 3 ore pe zi, după programul de şcoală, în zilele nelucrătoare şi în vacanţă. Cauzele delincvenţei - situaţia financiară precară a unor familii - deficienţe la nivelul familiei (lipsa de supraveghere, necunoaşterea anturajului, lipsa legăturii cu şcoala) - mediul familial dezorganizat - prezenţa modelului infracţional în familie - tentaţiile tot mai numeroase pe care societatea le oferă permanent - influenţarea de către persoanele majore - convingerea greşită că „dacă eşti minor nu păţeşti nimic” - influenţa, de multe ori nefastă, a grupului de prieteni, a „găştii ” - tendinţa de bravură, de a fi „grozav”, „cool” - consumul de alcool (inclusiv în familie) - abandonul şcolar şi lipsa de ocupaţie a minorilor - vulnerabilitatea victimelor (neglijenţa, starea de ebrietate, vârsta) CUM POŢI EVITA DELINCVENŢA?  Ai grijă cum îţi petreci timpul liber, evită împrejurările ce te-ar putea aduce în situaţia de a comite un act antisocial!  Nu lega prietenii cu persoane ce au un comportament atisocial, ce te îndeamnă doar la lucruri rele! Şi nu face nimic doar pentru a impresiona pe „şeful găştii”, fii tu însuţi şi vei fi mult mai apreciat!  Gândeşte-te de două ori înainte de a te duce cu prietenii atunci când te cheamă să faceţi diverse lucruri rele (uneori privite ca « aventuri »), ale căror consecinţe pot fi grave !  Ştim cu toţii că băutura cauzează foarte multe probleme. Din păcate, pentru mulţi tineri distracţia este condiţionată de consumul de alcool sau, mai rău, de droguri şi astfel se ajunge uneori la situaţii cu urmări nefaste. Nu vă distrugeţi viaţa ! Aveţi atâta tinereţe în suflete să vă puteţi distra şi fără aceste stimulente înşelătoare.  Nu riposta la agresivitatea verbală şi evită agresiunea fizică! Nu te lua la bătaie cu colegii, pentru că, fără să vreţi, puteţi suferi accidente dintre cele mai grave!  Atenţie la capcana drogurilor şi a alcoolului! Aceste substanţe sunt în strânsă legătură cu infracţionalitatea! Dacă organizezi o petrecere la tine acasă, asigură-te că nu vor veni persoane care consumă droguri, pentru că şi tu vei fi pedepsit!  Limitează-te la posibilităţile financiare de care dispui, dorinţa de a avea tot mai mulţi bani (uneori pentru că cei din anturajul tău au) a determinat mulţi tineri să comită infracţiuni! Atenţie: de la un simplu furt se poate ajunge uşor la tâlhărie! Este suficient ca, surprins în timpul săvârşirii furtului, autorul, încercând să se apere sau dintr-un impuls de moment, să devină violent şi… va fi vorba de tâlhărie. Iar acest lucru se va face bine simţit la « dozarea » pedepsei.  Ascultă sfatul părinţilor sau profesorilor! Fii convins că îţi vor întotdeauna binele! CUM TE POŢI FERI DE DELINCVENŢI?  Pentru a nu rămâne fără banii de cheltuială, trebuie să ai grijă de ei. Mai ales în mijloacele de transport, pe drum de acasă spre şcoală şi invers. Fetele să poarte geanta imobilizată de braţ sau să o ţină în partea din faţă a corpului, lipită de haină, iar băieţii ar fi bine să poarte portofelul într-un buzunar interior, în partea din faţă, cât mai aproape de corp ! În nici un caz nu purta banii în buzunarele din spate sau în cele laterale !! Mare atenţie şi la telefonul mobile, nu-l purta la gât.  De bani şi de telefoane trebuie să ai grijă şi în sala de clasă! Ţine banii la tine, în buzunare, la fel şi telefonul, nu-l lăsa în bancă sau în hainele de pe cuier! În pauze sau când nu eşti atent, unii colegi mai „lacomi” s-ar putea să te lase fără ele!  Evită să intri în vorbă cu necunoscuţi şi nu-i primi în casă când eşti singur, indiferent cine spun ei că sunt. Dacă mai porţi cheia la gât, ai grijă să fie sub haine, să nu se vadă, pentru că pentru răufăcători e un semn clar că nu e nimeni acasă.  Evită deplasările pe timp de noapte, mai ales neînsoţit(ă) şi locurile izolate, lăturalnice, necirculate!  Nu riposta la agresivitatea verbală şi evită agresiunea fizică! Nu te lua la bătaie cu colegii, pentru că, fără să vreţi, puteţi suferi accidente dintre cele mai grave!  Atenţie la capcana drogurilor şi a alcoolului! Cei care le oferă prezintă doar lucruri frumoase despre acestea. Ei omit să spună că alcoolul şi drogurile vă distrug viaţa! Dacă se întâmplă să fii victima unei infracţiuni, cere cât mai repede ajutorul Poliţiei sau al unui adult (părinte, profesor, vecin)! Tăcerea ta va încuraja infractorul să mai comită alte fapte! Consecinţe unui comportament infracţional …din gândurile elevilor care au participat la programe de prevenire antiifracţionale! - „consecinţele sunt foarte grave: aş intra în puşcărie, mi-aş pierde prietenii, familia, viaţa mea nu va mai fi ca înainte” ; - „nu mai eşti privit ca înainte de către cunoscuţi şi de cei pe care-i vei cunoaşte şi vor afla trecutul tău” ; - „va fi foarte greu să găseşti un loc de muncă dacă ai în spate un cazier”; - „mi-aş pierde libertatea, respectul de sine, al familiei şi prietenilor” - „mi-aş distruge viitorul, voi găsi mult mai greu un loc de muncă” - „aş pierde toate şansele frumoase care mi s-ar fi oferit, aş fi pierdut, fără respect” - „aş pierde şansa de a realiza ceva în viaţă” Stimaţi părinţi ... feriţi-vă copilul de infracţionalitate! Tinerii interpretează adeseori greşit faptele pedepsibile penal. Pentru copii se şterg uşor graniţele dintre faptele pedepsibile şi simplele lovituri, dacă acestea nu le-au fost explicate corect din timp şi nu li s-a vorbit clar atât despre urmările acestor fapte asupra lor şi a părinţilor. În primul rând sunteţi dumneavoastră (ca mamă sau tată, mătuşă sau bunic) traşi la răspundere. Mulţi tineri pot fi ţinuţi departe de “cariera de infractor” dacă părinţii şi alte persoane care se ocupă de educarea copilului ştiu despre ce este vorba şi acţionează rapid şi eficient pentru a-l opri să alunece pe o pantă greşită. În acest sens vă recomandăm câteva sfaturi utile, care sperăm că vă vor ajuta să vă feriţi copiii de infracţionalitate: - explicaţi clar copiilor şi adolescenţilor că furturile, indiferent cât de nesemnificative sunt, nu reprezintă probe de curaj, ci fapte culpabile; - spuneţi-le clar că, în cazul săvârşirii unor furturi, nu va fi prejudiciat numai un magazin sau cumpărător, ci hoţul însuşi va trebui să plătească pentru faptele sale; - vorbiţi cu copiii şi adolescenţii despre valoarea proprietăţii personale şi publice. Spuneţi-le că distrugerile nu aduc prejudicii doar celor care le fac, ci şi comunităţii; - explicaţi copiilor şi adolescenţilor ce fel de pedepse pot primi ca urmare a comiterii acestor fapte (de ex. percheziţionarea locuinţei, interogarea, măsuri de internare într-un centru de minori); - vorbiţi cu copilul dumneavoastră despre cine îi sunt prietenii şi cunoştinţele. Întrebaţi-l unde şi cum îşi petrece timpul liber în afară casei. - fiţi atenţi la câţi bani dispune copilul dumneavoastră; testaţi felul cum cheltuie banii de buzunar sau economiile, iar în caz că aveţi îndoieli, staţi de vorbă cu el; - urmăriţi comportamentul copilului dumneavoastră, observând dacă se plimbă cu o bicicletă sau are alte lucruri pe care dvs. nu i le-aţi cumpărat ; - explicaţi-le ce urmări poate avea distrugerea diferitelor lucruri sau bunuri; - gândiţi-vă dacă pot face diferenţa între lucrurile bune şi rele. Pentru majoritatea copiilor, familia este locul protector în care se nasc, care le asigură existenţa şi afecţiunea de care au nevoie pentru a supravieţui, a creşte, a-şi dezvolta personalitatea. Copilul mic învaţă prin imitaţie, având ca model comportamentul şi limbajul adulţilor. De aceea, viaţa în familie constituie prima şcoală pentru copii. Deci dragi părinţi, gândiţi-vă bine, ce fel de exemplu daţi copiilor? Feriţi-i de certuri, de scandaluri, de vorbe urâte, de violenţă, de consumul de alcool cu toate urmările lui! Nu uitaţi că sunteţi responsabili de comportamentul lor de mai târziu. Părinţi, faceţi-vă timp pentru copiii dvs ! Urmăriţi-le comportamentul, modul de petrecere a timpului liber, persoanele din anturaj ! Staţi de vorbă cu ei şi explicaţi-le riscurile la care se expun dacă intră în sfera delincvenţei, până nu va fi prea târziu!

luni, 28 mai 2012

FOAIA VALENILOR nr. 6 ( 42 ) - mai 2012

LEGEA nr. 67/2004 - Republicata pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale INFRACŢIUNI

Art. 106 (1) Mentionarea in declaratia de acceptare a candidaturii a unor date neadevarate constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. (2) Inscrierea, cu stiinta, in copia de pe lista electorala permanenta sau in copia de pe lista electorala complementara a unor persoane care nu sunt inscrise in lista electorala permanenta sau complementara constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
Art. 107 (1) Impiedicarea prin orice mijloace a liberului exercitiu al dreptului de a alege sau de a fi ales constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi. (2) In cazul in care prin fapta prevazuta la alin. (1) s-a pricinuit o vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, care necesita pentru vindecare ingrijiri mai mult de 60 de zile sau care a produs una dintre urmatoarele consecinte: pierderea unui simt sau a unui organ, incetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihica, slutirea, avortul ori punerea in primejdie a vietii persoanei, pedeapsa este inchisoare de la 3 la 10 ani. (3) Tentativa se pedepseste. Art. 108 (1) Violarea prin orice mijloace a secretului votului de catre membrii biroului electoral al sectiei de votare ori de catre alte persoane constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani. (2) Tentativa se pedepseste. Art. 109 (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase in timpul campaniei electorale, precum si in scopul determinarii alegatorului sa voteze sau sa nu voteze o anumita lista de candidati ori un anumit candidat pentru functia de primar, consilier sau presedinte al consiliului judetean, precum si primirea acestora de catre alegatori constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani. (2) Pedeapsa prevazuta la alin. (1) se aplica si persoanei care voteaza fara a avea drept de vot ori alegatorului care voteaza de mai multe ori in ziua alegerilor. (3) Tentativa se pedepseste. Art. 110 (1) Tiparirea si utilizarea de buletine de vot false, introducerea in urna a unui numar suplimentar de buletine fata de cele votate de alegatori, falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale, precum si utilizarea unui act de identitate nul sau fals constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 2 la 7 ani. (2) Tentativa se pedepseste. Art. 111 (1) Atacul prin orice mijloace asupra localului sectiei de votare, furtul urnei sau al documentelor electorale, ruperea sigiliilor constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 2 la 7 ani, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava. (2) Tentativa se pedepseste. Art. 112 (1) Deschiderea urnelor inainte de ora stabilita pentru inchiderea votarii, precum si utilizarea urnei speciale in alte conditii decât cele prevazute la art. 87 constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani. (2) Tentativa se pedepseste. Art. 113 (1) Incredintarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al sectiei de votare constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 an la 5 ani. (2) Aceeasi pedeapsa se aplica si persoanei care transporta urna speciala fara a face parte din biroul electoral al sectiei de votare. (3) Tentativa se pedepseste. Art. 114 Limitele pedepselor pentru infractiunile prevazute in Codul Penal ori in legile penale speciale, savârsite in legatura cu desfasurarea alegerilor, se majoreaza cu jumatatea maximului special. Art. 115 Pentru toate infractiunile prevazute in prezenta lege, savârsite in legatura cu alegerea consilierilor, primarilor si a presedintilor consiliilor judetene, actiunea penala se pune in miscare din oficiu. Art. 116 Bunurile destinate sau folosite la savârsirea contraventiilor prevazute la art. 103 lit. i) si r) ori a infractiunilor prevazute la art. 109 si 110 sau rezultate din comiterea acestora se confisca.

LEGEA nr. 67/2004 - Republicata pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale CONTRAVENŢII

Art. 103 Constituie contraventii urmatoarele fapte: a) inscrierea, cu buna stiinta, a unui alegator in mai multe liste electorale; inscrierea in listele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot, semnarea listei sustinatorilor cu incalcarea prevederilor art. 49; b) incalcarea dispozitiilor referitoare la afisarea listelor de candidati si a candidaturilor independente sau la folosirea semnelor electorale; c) pastrarea registrelor cu listele electorale permanente in conditii necorespunzatoare; d) neefectuarea la termen a comunicarilor prevazute de lege si neoperarea acestora in listele electorale permanente; e) efectuarea de operatiuni in listele electorale permanente de catre persoane neautorizate; f) necomunicarea catre judecatorii a modificarilor operate in exemplarul listei electorale permanente existente la primarie; g) neluarea de catre organizatori a masurilor necesare desfasurarii normale a adunarilor electorale, precum si distribuirea, inclusiv de catre candidati, de bauturi alcoolice in timpul adunarilor sau, in ziua votarii, in perimetrul sectiilor de votare, delimitat potrivit art. 80 alin. (1); h) distrugerea, deteriorarea, murdarirea, acoperirea prin scriere sau in orice alt mod a listelor electorale, a platformelor-program afisate sau a oricaror alte afise ori anunturi de propaganda electorala; i) afisarea mijloacelor de propaganda electorala in alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale; j) acceptarea de catre o persoana a inscrierii sale in mai multe liste de candidati pentru aceeasi autoritate publica; k) neaducerea la cunostinta publica de catre membrii birourilor electorale de circumscriptie a propunerilor de candidaturi; l) refuzul de a permite accesul persoanelor prevazute la art. 80 alin. (5) in localul de vot; m) refuzul de a se conforma dispozitiilor presedintelui biroului electoral al sectiei de votare cu privire la asigurarea ordinii in localul de vot si in imprejurimi, potrivit dispozitiilor art. 80 alin. (1); n) refuzul nejustificat de a inmâna buletinul de vot si stampila de votare alegatorului inscris in lista, care prezinta actul de identitate, precum si inmânarea buletinului de vot unui alegator care nu prezinta actul de identitate; o) incalcarea de catre presedintele biroului electoral al sectiei de votare a prevederilor art. 89 si intocmirea proceselor-verbale cu incalcarea dispozitiilor art. 90; p) parasirea de catre membrii biroului electoral a localului sectiei de votare inainte de stabilirea rezultatului alegerilor si de semnarea procesului-verbal; q) continuarea propagandei electorale dupa incheierea campaniei electorale potrivit dispozitiilor art. 61, precum si sfatuirea alegatorilor, in ziua votarii, la sediul sectiilor de votare sau in perimetrul prevazut la art. 80 alin. (1), sa voteze sau sa nu voteze anumite partide politice, aliante politice, aliante electorale ori candidati independenti; r) purtarea, pe durata votarii, de catre membrii biroului electoral al sectiei de votare sau de catre persoanele acreditate, de ecusoane, insigne sau alte insemne de propaganda electorala; s) absenta nejustificata a presedintelui, a loctiitorului acestuia sau a membrilor birourilor electorale, stabiliti potrivit prevederilor prezentei legi, de la activitatea acestora; s) refuzul presedintelui biroului electoral sau al loctiitorului acestuia de a elibera o copie certificata de pe procesul-verbal persoanelor indreptatite potrivit prevederilor prezentei legi; t) nerespectarea de catre primar a prevederilor art. 16 alin. (2). Art. 104 Contraventiile prevazute la art. 103 lit. h), i), l) , q) si t) se sanctioneaza cu amenda de la 600 lei la1.000 lei, cele prevazute la lit. c), d), e) si f), cu amenda de la 1.000 lei la 1.400 lei, cele de la lit. j), k), o), p), s) si s), cu amenda de la 1.400 lei la 2.000 lei, cele prevazute la lit. a), b), g), m) si n), cu amenda de la 2.200 lei la 3.000 lei.