luni, 15 aprilie 2013

BUNUL SAMARITEAN, editia a X-a 2013

La data de 15.04.2013 Grupul de Actiune Comunitara Valeni, reprezentat de agent sef Cristian Cocea, agent Eduard Cioara din cadrul Postului de Politie Valeni, dl. viceprimar Dan Relu Grigore, asistentul social din cadrul Primariei Valeni, dra Loredana Mihalcea, agentul fiscal C-tin Ursarescu, agentii de paza Vasile Rugina si Constantin Murariu, mediatorul din partea etniei rome, dl. Robert Cobzaru, si d-nii Dan Farmatu, Victor Craciun, Gheorghe Vinca, Gheorghe Radu, Ionut Rugina, Catalin Rusu, din partea comunitatii din Valeni, a desfasurat o noua actiune in cadrul Proiectului Local in Sistem Integrat de Intrajutorare a Membrilor Comunitatii BUNUL SAMARITEAN – editia a X-a, care a constat in donarea de sange la Centrul de Recoltare a Sangelui-Roman, in scopul ajutorarii pompierului Petru Olaru, din cadrul Detasamentului de Pompieri Roman, precum si a pacientilor care au nevoie de transfuzii in urma operatiilor chirurgicale sau victimelor accidentelor de circulatie.

miercuri, 30 ianuarie 2013

GAC Valeni in ziarul MESAGERUL DE NEAMT

Da, se poate! Polițist adjectiv Publicat de Mesagerul pe ianuarie 26, 2013 o Comentarii Cristian Constantin Cocea a vrut să devină umanist, după care a ales haina de polițist și să devină ”uman” cu cei din jur. Este primul la multe: cel mai tânăr polițist din țară ajuns șef de post, cel care a denunțat tentativa de mituire a sa și a organizat flagrant cu mituitorul, cel care a înființat Grupul de Acțiune Comunitară (GAC) Văleni, pentru a preveni și combate criminalitatea, elaborând cinci proiecte în sistem integrat, dintre care trei pentru combaterea abandonului școlar. * Șef de post la 24 de ani Născut pietrean, în 1979, Cristian Cocea a urmat filologia la ”Calistrat Hogaș”, apoi a renunțat la pasiunea pentru limbile străine pentru a vorbi pe limba celor care au nevoie de ajutor, de informație. În ’98, s-a înscris la Școala de Subofițeri de Poliție de la Câmpina. A absolvit-o pe 1 aprilie 2000, dar atât a fost glumă. Și-a luat foarte în serios meseria: ”Am decis că-mi place haina militară și am ales Poliția, o instituție în care oamenii au încredere. Cel puțin marea majoritate are. Mi-au plăcut ordinea și disciplina din instituție. În tinerețe jucasem fotbal, la Ceahlăul, am mai avut colegi care s-au orientat spre Poliție și care mi-au explicat despre ce este vorba”, spune agentul șef Cristian Cocea. Prima slujbă a venit la scurt timp după absolvire, la 21 de ani: Bălțătești, ajutor de șef de post. Apoi, a fost transferat la Oniceni, inițial tot ca ajutor, iar după un an promovat șef de post: ”Aveam 24 de ani. Avansarea s-a făcut pe baza rezultatelor avute în cei trei ani de când intrasem în Poliție. Am reușit să mă acomodez ușor. Pentru mine, este o reușită că am ajuns șef de post în doar trei ani, mai ales că atunci sistemul era militarizat”. A rămas la Oniceni până în 2007, apoi, după multe cazuri rezolvate, șefii l-au mutat la Văleni, tot șef de post: ”Era nevoie și de o schimbare, dar la Văleni era o situație mai delicată, mai tensionată. Acum, imaginea pe care o au toți despre Văleni este cea de comună fără criminalitate. Prima dată când am ajuns acolo mi-am propus să cunosc populația, să știu cu ce probleme se confruntă, de la cele economice la stările conflictuale. Nu fost ușor, dar am reușit”. * Un om prevenit este un om salvat Buna colaborare pe care a avut-o cu instituțiile din comună, de la Biserică până la dispensar, a dus la un proiect inedit, care, spun cei implicați, a dat și roade. ”În 2008, mi-a venit ideea să înființez Grupul de Acțiune Comunitară Văleni, după modelul unui program al IGPR de la acea vreme – «Sate fără criminalitate». Eram sceptic la început, dar a dat rezultate. Nu mă așteptam să aibă un impact atât de mare asupra comunei sau chiar a întregii țări”. Pactul de colaborare încheiat de instituțiile din comună a făcut ca muntele să vină la Mohamed, iar informațiile să ajungă mai ușor la oameni: ”Am plecat de la premiza că un om prevenit este un om salvat. Toate aspectele care țin de o comună trebuie cunoscute de factorii implicați, fiindcă toți vrem ca acea comunitate să fie una cât mai armonizată, în care oamenii să fie informați și să trăiască într-un climat de siguranță. Prin acest GAC, am încheiat un proiect de colaborare cu toate instituțiile, dar și cu agenți economici și chiar cu parteneri din alte zone. Munca noastră este și va fi una voluntară. Ne dorim să prevenim mai mult decât să constatăm fapte antisociale. Odată cu semnarea acestui protocol, am început să avem ședințe cu oamenii prin sate, pe diferite teme. Am mers inclusiv în școli, pentru a discuta cu cei mici și a-i sfătui. Pentru ei, am realizat deja 19 concursuri școlare, pentru a-i învăța norme de conduită, prin diferite jocuri. De asemenea, toți ne implicăm în combaterea abandonului și absenteismului școlar. Avem acum un proiect nou – Back 2 School”. * Foaia Vălenilor Acțiunile grupului au dat roade pentru că multe din familii nu știau ce au de făcut în diferite situații: ”Am reușit să-i convingem să aibă încredere în noi, mai ales după ce au văzut că ne-am dat mâna cu toții pentru acest proiect. Aveau nevoie de informare, sunt multe persoane mai în vârstă, iar comuna este departe de orașele mari. Am făcut primul blog din țară axat pe prevenirea criminalității. Apoi, pentru cei care nu aveau internet, am făcut ziarul Văleni, și el promovat pe Internet, dar ajunge și la cele 700 de familii din comună, plus la instituțiile din județ”. Cele opt pagini au aspectul unui ziar în toată regula, chiar dacă cei care scriu nu sunt jurnaliști neapărat. Fiecare instituție are câte o rubrică, sătenii găsesc numere de telefon utile, bancuri, teste, rețete, recomandări ale bibliotecarului, sfaturi medicale, acte necesare pentru a obține diferite lucruri, chiar și o rubrică dedicată celor din etnia rromă. ”Formatul ziarului e pe toate domeniile de interes. Omul la țară nu caută cancan-uri, ci vrea să știe când se dă ajutorul social sau ce acte îi trebuie pentru a primi alocația. Toate aceste informații vin direct de la sursă, iar ei au mai multă încredere. Pe 1 decembrie, am intrat în cel de-al cincilea an de existență a ziarului”, spune Cristian. Ca redactor-șef al ziarului, agentul-șef se ocupă și de partea grafică. A învățat progamul, iar acum doar ia articolele primite și le așează în pagini, cât să le fie oamenilor ușor să citească: ”Sunt un fel de one-man-show, pentru că eu fac și ziarul. La machetă, am lucrat cu domnul doctor Sorin Boloca, de la cabinetul medical din comună, iar acum urmăm acest tipar”. Mediatizarea proiectelor GAC, precum și rezultatele bune constatate în Văleni au făcut ca și alți colegi din Poliție să se intereseze despre cum pot ajuta oamenii să fie informați, ca aceștia să conștientizeze nevoia de a avea o viață fără probleme. Agentul șef Cristian Cocea crede că experiența de la Văleni îl va putea ajuta, pe viitor, să vină cu proiecte și programe pentru combaterea criminalității la nivelul întregului județ. * Infracțiuni tot mai puține ”În cinci ani, nu avem mare criminalitate. Am avut doar un omor, dar cu autor din altă localitate, Piatra Șoimului. Nu am mai avut tâlhării, omoruri, doar fapte fără impact social”.

marți, 11 decembrie 2012

Foaia Valenilor, anul V, nr. 1 ( 43 ) - decembrie 2012

LA MULTI ANI, FOAIA VALENILOR !

La data de 1 decembrie, de Ziua Romaniei, publicatia locala FOAIA VALENILOR a implinit 5 ani de existenta, ajungind la nr. 43, care este totodata si nr. 1 din anul V publicistic ! Acesta este primul si singurul ziar din tara, pe linie de prevenire si combatere a criminalitatii, fiind editat de Grupul de Actiune Comunitara Valeni - Neamt, iar primul numar a fost lansat la data de 1 decembrie 2008. FOAIA VALENILOR este tiparita la SC " REFLEX SERV " SRL - Roman, intr-un tiraj de 800-1000 exemplare/luna si este distribuita GRATUIT tuturor familiilor de pe raza comunei , precum si institutiilor publice din judetul Neamt. Aceasta publicatie a fost editata in scopul educarii antivictimale si antiinfractionale a populatiei, precum si pentru a promova accesul cetatenilor la informatie. Din colectivul de redactie fac parte: primar Ionel Stoleru - presedinte de onoare seful Postului de Politie Valeni - agent sef Cristian Cocea- redactor-sef Ramona Ursarescu - Biblioteca Comunala Valeni prof. Gabriela Macsim - director Scoala Generala cu clasele I-VIII Valeni dr. Anca Bolog - Cabinetul Medical Individual " Dr. Bolog Anca " Valen Loredana Mihalcea - asistent social din cadrul Primariei Valeni Andreea Mihalcea Adela Mihalcea Lucica Tiba – contabil Primaria Valeni prof. Octav Besleaga – pensionar prof. Maria Besleaga - pensionar Nicolae Acsinte - consilier local Maricel Papafir - reprezentantul romilor Mihalache Trasca - seful S.V.S.U. Valeni Dan Relu Grigore - viceprimar Ovidiu Leonte - secretarul Primariei Valeni Gheorghe Ouatu - preot paroh Biserica Ortodoxa Valeni Nicolae Daniel Gripca - preot paroh Biserica Ortodoxa Moreni agent Eduard Cioara - Postul de Politie Valeni Ionut Mititelu - agent agricol din cadrul Primariei Valeni Ciprian Stoleriu - referent impozite si taxe din cadrul Primariei Valeni Amintim cateva rubrici ce pot fi gasite in paginile publicatiei FOAIA VALENILOR: CUVANTUL PRIMARULUI RUBRICA GAC HOTARARILE CONSILIULUI LOCAL POLITIA VA SFATUIESTE ECONOMIA BAZATA PE CUNOASTERE SFATUL MEDICULUI STAREA CIVILA COLTUL LEGISLATIV RUBRICA ETNIEI ROME POMPIERII VA INFORMEAZA COLTUL GOSPODARULUI SA NE CUNOASTEM TARA RUBRICA SCOLII TALENTE LOCALE CURRICULUM VITAE SFATUL DUHOVNICULUI CALENDAR CRESTIN ORTODOX MEMORII DIN RAZBOI PAGINI DIN TRECUT PROGRAMUL INSTITUTIILOR PUBLICE DIVERSE: anunturi, sfaturi practice, telefoane utile, test de verificare a cunostintelor, retete culinare, stiati ca?, umor, ghicitori, maxima lunii etc. Ziarul local FOAIA VALENILOR a fost intens mediatizat in mass-media locala si centrala: TVR 1, TVR Iasi, TeleMPlus&Prima TV - Piatra-Neamt, TVM Piatra Neamt, 1TV Neamt, Actual TV Piatra-Neamt, CNS Roman, RomTV Roman, Radio Romania Actualitati, Radio Iasi, ADEVARUL, REALITATEA MEDIA - Neamt, MONITORUL DE NEAMT, ZIARUL DE ROMAN, CEAHLAUL, OPINIA VECHE - Iasi etc. FOAIA VALENILOR poate fi citita si in format electronic, pe blogul GAC: " Valeni - comuna fara criminalitate " (http://gacvalenint.blogspot.com/ ), precum si pe platforma de socializare Facebook ( GAC Valeni ).

vineri, 7 decembrie 2012

FOAIA VALENILOR a implinit 5 ani !

La data de 1 decembrie, de Ziua Romaniei, publicatia locala FOAIA VALENILOR a implinit 5 ani de existenta, ajungind la nr. 43, care este totodata si nr. 1 din anul V publicistic ! Acesta este primul si singurul ziar din tara, pe linie de prevenire si combatere a criminalitatii, fiind editat de Grupul de Actiune Comunitara Valeni - Neamt, primul numar aparind la data de 1 decembrie 2008. FOAIA VA LENILOR este tiparita intr-un tiraj de 800-1000 exemplare/luna si este distribuita GRATUIT tuturor familiilor de pe raza comunei, precum si institutiilor publice din judetul Neamt. Aceasta publicatie a fost editata in scopul educarii antivictimale si antiinfractionale a populatiei, precum si pentru a promova accesul cetatenilor la informatie. Ziarul local FOAIA VALENILOR a fost intens mediatizat in mass-media locala si centrala: TVR 1, TVR Iasi, TeleMPlus&Prima TV - Piatra-Neamt, 1TV Neamt, Actual TV Piatra-Neamt, CNS Roman, RomTV Roman, Radio Romania Actualitati, Radio Iasi, ADEVARUL, REALITATEA MEDIA - Neamt, MONITORUL DE NEAMT, ZIARUL DE ROMAN, CEAHLAUL, OPINIA VECHE - Iasi etc. FOAIA VALENILOR poate fi citita si in format electronic, pe blogul GAC: " Valeni - comuna fara criminalitate " ( http://gacvalenint.blogspot.com/ ), care este singurul de acest fel din tara.

luni, 29 octombrie 2012

" BACK 2 SCHOOL ! " - Proiect Local in Sistem Integrat de Prevenire a Absenteismului Scolar

I. MOTIVATIE La Scoala cu clasele I – VIII Valeni, la inceputul anului scolar 2011/2012, erau inscrisi 134 de elevi, dupa cum urmeaza: 1. Ciclul primar: a) clasa I – 14 elevi b) clasa a II-a – 16 elevi c) clasa a III-a – 16 elevi d) clasa a IV-a - 22 elevi 2. Ciclul gimnazial: a) clasa a V-a – 15 elevi b) clasa a VI-a – 22 elevi c) clasa a VII-a – 16 elevi d) clasa a VIII-a – 13 elevi. Din analiza situatiei miscarii elevilor, la sfarsitul anului scolar 2011/2012, a rezultat faptul ca in evidente au fost inregistrate 7637 absente nemotivate, dupa cum urmeaza: 1. Ciclul primar: a) clasa I – 582 absente b) clasa a II-a – 155 absente c) clasa a III-a – 373 absente d) clasa a IV-a - 837 absente 2. Ciclul gimnazial: a) clasa a V-a – 1808 absente b) clasa a VI-a – 1996 absente c) clasa a VII-a – 1083 absente d) clasa a VIII-a – 803 absente Acest lucru se datoreaza în primul rand faptului ca minorii in cauza nu beneficiaza de o mentalitate adecvata in familie si nu sunt supravegheati indeaproape de parintii lor. În aceste conditii, consideram ca este importanta readucerea acestora în scoala, pentru a putea avea acces la educatie si pentru a reduce numarul participantilor minori la savarsirea de acte antisociale sau a victimizarii acestora, cat si prin aceea ca, pe termen lung, minorii care nu îsi finalizeaza studiile devin dependenti social . Pentru aceasta, Postul de Politie Valeni propune lansarea Proiectului Local în Sistem Integrat: “ BACK 2 SCHOOL ! ”, care urmareste prevenirea si combaterea absenteismului scolar, precum si reducerea numarului minorilor care comit infractiuni sau devin victime ale acestora, prin activitati preventive, desfasurate impreuna cu membrii Grupului de Actiune Comunitara Valeni. II. OBIECTIVE 1. identificarea cauzelor care generează absenteismul şcolar; 2. scăderea numărului minorilor - victime ale infractiunilor; 3. scăderea numărului infracţiunilor comise de minori; 4. reducerea absenteismului şcolar; 5. dezvoltarea unui comportament bazat pe respect fată de cadrele didactice; 6. crearea unei legături permanente şcoala - familie - poliţie – primarie – centrul comunitar de resurse, pentru facilitarea comunicării interinstituţionale, în interesul minorilor incluşi în grupul ţintă; 7. asigurarea implicării instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu, pentru sprijinirea minorilor aflaţi în risc de absenteism şcolar şi a familiilor acestora; 8. asigurarea unui mediu securizat în şcoli şi în imediata apropiere a acestora. III. REZULTATE ASTEPTATE 1. reducerea cu 60% a numărului elevilor care sunt în situatie de absenteism şcolar; 2. reducerea cu 75% a numărului elevilor implicaţi în acte de agresiune fizică sau care comit infractiuni; 3. reducerea cu 80% a actelor antisociale ale căror victime sunt elevii. IV. GRUP TINTA 42 elevi cu probleme şcolare şi de comportament, identificaţi de către conducerea scolii. V. BENEFICIARI DIRECTI Elevii Scolii cu clasele I-VIII din comuna Valeni, judetul Neamt. VI. BENEFICIARI INDIRECTI Familiile elevilor incluşi în grupul ţintă, cadrele didactice si colectivele claselor din care provin. VII. PERIOADA DESFASURARII PROIECTULUI 29 octombrie 2012 - 14 iunie 2013. VIII. PARTENERI IMPLICATI IN PROIECT ♦ Postul de Politie Valeni ♦ Şcoala cu clasele I-VIII din comuna Valeni, judetul Neamt ♦ Primaria Comunei Valeni ♦ Centrul Comunitar de Resurse Valeni ♦ Grupul de Actiune Comunitara Valeni IX. ACTIVITATI ♦ Postul de Politie Valeni: - monitorizează elevii cuprinşi în grupul ţintă; - instruieste si responsabilizeaza familiile cu privire la obligaţiile pe care le au în formarea şi educaţia copiilor lor; - tine legatura in permanenta cu conducerea scolii pentru depistarea cazurilor de absenteism scolar; - asigura pregătirea antiinfracţională si antivictimala a elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice; - efectueaza descinderi in barurile si localurile din comuna, in scopul depistarii elevilor care nu frecventeaza orele de curs; - aplica prevederile Legii nr. 61/1991-republicata, acolo unde este cazul. ♦ Şcoala cu clasele I-VIII Valeni / com. Valeni – PJ ( structura Scoala I-IV Munteni ): - identifică elevii care urmează a fi incluşi în grupul ţintă; - notifică familiile acestora cu privire la situaţia şcolară a elevilor; - colaboreaza cu Postul de Politie Valeni, Primaria Valeni, C.C.R. Valeni si cu membrii Grupului de Actiune Comunitara Valeni. ♦ Primaria Comunei Valeni: - efectueaza anchete sociale privind familiile elevilor aflati in situatie de abandon scolar sau absenteism; - impreuna cu reprezentantii Scolii cu clasele I-VIII Valeni, Postului de Politie Valeni si C.C.R. Valeni, vor fi efectuate vizite la domiciliul familiilor elevilor monitorizati. ♦ Centrul Comunitar de Resurse Valeni: - colaboreaza cu reprezentantii Scolii cu clasele I-VIII Valeni, Postului de Politie Valeni si Primariei Valeni pentru identificarea familiilor care au copii aflati in risc de absenteism scolar ; - acorda sprijin de specialitate in consilierea elevilor inclusi in grupul tinta si a familiilor acestora. ♦ Grupul de Actiune Comunitara Valeni: - sprijina ceilalti parteneri in activitatile desfasurate pe aceasta linie; - informeaza Postul de Politie Valeni despre orice situatie grava in care sunt implicati minori. X. PROGRAMUL PROIECTULUI • Octombrie 2012 : notificarea familiilor elevilor din grupul tinta, cu privire la situatia scolara • Noiembrie 2012 : elaborarea unui chestionar elevilor si aplicarea lui pe grupul tinta • Decembrie 2012 : elaborarea unui chestionar parintilor elevilor si aplicarea lui pe grupul tinta • Februarie 2013 : interpretarea rezultatelor chestionarelor de catre specialisti din cadrul Inspectoratului de Politie jud. Neamt, Compartimentul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii • Martie 2013 : organizarea unei sedinte cu parintii, carora li se vor aduce la cunostinta rezultatul aplicarii celor doua chestionare • Aprilie 2013: organizarea unei intalniri cu elevii, in care agentii Postului de Politie Valeni le vor acorda sfaturi antivictimale si antiinfractionale • Mai 2013 : organizarea unui concurs scolar pe linie de prevenire • Iunie 2013 : evaluare finala in cadrul proiectului " BACK 2 SCHOOL ! ". • Iunie 2013 : mediatizarea rezultatelor proiectului " BACK 2 SCHOOL ! " in paginile publicatiei G.A.C. Foaia Valenilor, pe blogul Valeni-comuna fara criminalitate, pe platforma on-line YouTube, pe reteaua de socializare Facebook, precum si in presa locala si centrala. PARTENERI : 1. Agent sef adjunct CRISTIAN COCEA – seful Postului de Politie Valeni _____________________________________________ 2. GABRIELA MACSIM – director Scoala cu clasele I – VIII Valeni _____________________________________________ 3. IONEL STOLERU – primar comuna Valeni _____________________________________________ 4. ELENA BOTEZ – coordonator Centrul Comunitar de Resurse Valeni _____________________________________________

marți, 25 septembrie 2012

SAPTAMANA PREVENIRII CRIMINALITATII - 2012

Ziua de 24 septembrie este dedicată prevenirii delincvenţei juvenile în unităţile de învăţământ şi, în afară de difuzarea de filmuleţe şi de spoturi pe acestă temă, elevii de la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi vor participa la o dezbatere intitulată “Delincvenţa juvenilă în unităţile de învăţământ, cauze şi condiţii favorizante, modalităţi de prevenire a acestui tip de comportament”. Pe 25 septembrie sunt programate activităţi de prevenire a victimizării minorilor, cu dezbateri în şcoli pornind de la cazuri concrete. Între orele 9-11,30, poliţiştii de prevenire şi psihologul IPJ Neamţ se vor afla la Şcoala Piatra Şoimului, unde va avea loc o acţiune cu tema “prevenirea abuzurilor sexuale asupra minorilor”. În intervalul orar 14,30 – 15,30 sunt programate acţiuni de informare în complexele de servicii Ion Creangă şi Elena Doamna din Piatra Neamţ, despre cazurile de dispariţie de minori şi despre abuzurile comise asupra lor. Pe 26 septembrie, ziua dedicată prevenirii furturilor, oamenii care vor trece prin zona Casei de culturăPiatra Neamţ vor putea vedea două maşini inscripţionate vizibil “Aşa da!” şi “Aşa nu!”. Prima va avea un geam deschis, mai multe lucruri de valoare în interior plus cheile în contact, iar cealaltă va fi dotată cu sistem de alarmă, va fi încuiată şi fără nici un obiect “expus” pe bachetă. În aceeaşi zonă va fi montat un stand cu materiale preventive, iar poliţiştii vor oferi informaţii şi recomandări trecătorilor ca să ştie ce au de făcut pentru a nu deveni victimele hoţilor. “Prevenirea violenţei în familie” va fi tema zilei de 27 septembrie, când elevii de la Şcoala Moreni, comuna Văleni vor participa la o acţiune de informare pe această temă, iar părinţii lor vor fi invitaţi la un lectorat intitulat “Consecinţele juridice ale violenţei intrafamiale şi implicaţiile psohosociale asupra copiilor ca victime indirecte ale acestor fapte”. Ultima zi a campaniei, 28 septembrie, este ziua siguranţei rutiere. Căruţaşii prezenţi la târgurile din Bicazu Ardelean şi Tămăşeni vor primi pliante şi veste reflectorizante, iar elevii de la Şcoala Bicazu Ardelean vor participa la concursuri cu premii (orare, dulciuri, pliante, insigne). Întrebările vor fi despre regulilor de circulaţie, iar copiii vor putea vedea o maşină de poliţie dotată cu radar.